José Saramago

young Saramago„Cuvintele nu au fost daruite omului pentru a-si ascunde gandurile.”

José Saramago si-a trait toata viata dupa aceasta idee, folosindu-si cuvintele pentru a-si exprima gandurile, pentru a transmite ceea ce era important pentru el, nu numai personal, ci si social.

Sa va povestesc, insa, de la inceput, despre acest autor atat de drag noua.

José Saramago s-a nascut in 1922, in centrul zonei Ribatejo din Portugalia, intr-o familie de muncitori din mediul rural, de mijloace modeste. Cand acesta avea numai doi ani, familia s-a mutat la Lisabona, unde tatal sau a lucrat ca politist. Dificultatile economice au persistat insa si, adolescent fiind, Saramago a fost obligat sa se transfere de la un liceu normal la o scoala vocationala. Dupa, Saramago a luat orice job a reusit, a fost inclusiv mecanic inainte de a se dedica intru totul scisului.

„Nu am avut niciodata carti acasa. Am inceput sa frecventez o biblioteca publica din Lisabona. Acolo, fara niciun ajutor, in afara de cel dat de curiozitate si de dorinta de a invata, unde placerea mea de a citi s-a dezvoltat si refinat.”

In 1947, la varsta de douazeci si patru de ani, Saramago a publicat primul sau roman, „Taramul pacatului”. Intitulat initial  „Vaduva,” acesta a fost redenumit de catre editor, in speranta ca acest titlu, mai puternic, va vinde mai multe exemplare. Mai tarziu, Saramago a comentat faptul ca la această varsta el nu stia nimic de vaduve sau pacat.

Au trecut 19 ani pana cand acesta a publicat din nou…

Dupa aceasta perioada fara evenimente literare, in 1966, a aparut prima colectie de poezii a lui Saramago, „Poeziile posibile”, iar in 1977 acesta a publicat un al doilea roman, „Manual de pictura si caligrafie”. In aceasta perioada (anii ’60 – ’70, Saramago a fost activ si in jurnalist, lucrand pentru o scurta perioada ca director adjunct al ziarului Diário de Notícias. Cand nu se putea intretine din scris, traducerile din limba franceza ii aduceau venitul necesar.

Escritor e prêmio Nobel, José Saramago.In 1969 el sa alaturat Partidului Comunist portughez, pentru care a ramas un membru devotat – romanele sale sunt strans legate de comentariul politic si social.

Odata cu publicarea romanului „Ridicat de la sol”, din 1980, scris ca urmare a Revolutiei Garoafelor din 1974, Saramago a dobandit un loc incontestabil in randul romancierilor. Povestea a trei generatii de muncitori agricoli din regiunea Alentejo din Portugalia, a primit o atentie larga, precum si premiul „City of Lisbon”.

Publicarea romanului „Baltasar si Blimunda” in 1982 a fost momentul in care cariera i-a fost catapultata la nivel international, in 1987 acesta devenind primul sau roman publicat in SUA.

Urmatorul sau roman, „Anul mortii lui Ricardo Reis”, a primit premiul PEN Club Portugalia si ravnitul premiu pentru  Independent Foreign Fiction Award, din Marea Britanie.

Succesul sau a continuat cu „Pluta de Piatra”, o critica fantastica a luptei Europei de a isi afirma „europenitatea” , in care Peninsula Iberica se rupe de Europa si navigheaza in jos, pe Oceanul Atlantic, in cautarea radacinilor sale latino-americane si africane.

In 1989 a aparut Istoria asediului Lisabonei. Saramago a recunoscut intr-un articol, mult dupa aparitia romanului, ca o mare parte din el este transpusa in protagonistul romanului, Raimundo Silva, un corector intre doua varste, ce traieste izolat si care se indragosteste de sefa sa, o ziarista tanara si atragatoare, care il salveaza de la o mediocritate emotionala. Romanul este dedicat sotiei sale (asa cum sunt toate cartile sale ulterioare), jurnalistei spaniole Pilar del Rio, cu care s-a casatorit in 1988.

In 1991, Saramago a publicat Evanghelia dupa Isus Cristos, care a primit Premiul Asociatiei Scriitorilor Portughezi si o nominalizare pentru Ariosto, concursul literar al Uniunii Europene. Cu toate acestea, guvernul portughez, plecandu-se elementelor sale conservatoare si presiunii din partea Bisericii Catolice, a eliminat cartea din competitie. „A fost cu totul nejustificat,” s-a plans Saramago, „ca ceva de acest gen sa aiba loc cu democratia pe deplin in vigoare in Portugalia. Exista vreun guvern care poate justifica un astfel de act barbar? A fost foarte dureros pentru mine…”

La scurt timp dupa aceste controverse, Saramago si sotia sa au plecat din Lisabona, unde el a trait cea mai mare a vietii sale, si s-au mutat pe insula Lanzarote, din Insulele Canare Spaniole. Dupa mutarea sa acolo, Saramago a publicat doua romane: „Orbire”, o parabola inspaimantatoare a nebuniei omului modern si a capacitatii sale de a face rau semenului sau, si „Toate numele”, precum si cinci volume din Jurnalele Lanzarote.

SaramgoDesi a avut o fiica, Violante, din prima casatorie, cu Ilda Reis, Saramago considera cartile ca urmasii sai. El le-a aparat energic si a primit o avalansa crescanda de doctorate si premii pentru ele.

Avand in vedere inceputul sau tarziu ca romancier, nu este surprinzator faptul ca una dintre ultimele dorintele exprimate de Saramago a fost de a pune lumea pe pauza timp de 50 de ani… Nu pentru a castiga un alt „mandat” pentru sine, ci pentru noi, in mod colectiv, pentru a „gasi curajul de a spune ca etapa de dezvoltare pe care am atins-o este destul de buna … si sa dedicam toate energiile noastre timp de o jumatate de secol pentru a ajuta milioanele de oameni care au ramas in urma sa recupereze. ”

José Saramago a primit premiul Nobel pentru literatura in 1998 si a fost cel mai prolific si cel mai cunoscut scriitor portughez al secolului 20. Romanele mentionate in aceasta biografie reprezinta numai cateva dintre scrierile sale, ar mai fi trebuit cateva pagini pentru a le mentiona pe toate, dar gasiti, incontestabil, o lista completa pe internet.

„Sunt aceeasi persoana ca si înainte de a primi Premiul Nobel. Lucrez cu aceeasi regularitate, am aceleasi obiceiuri si aceiasi prieteni.”

Cartile sale, incontestabil dificile si greoaie, ce dezbat probleme complexe, au devenit best-sellers. Mai este deci speranta…🙂

José Saramago a murit la 87 de ani, suferind de leucemie. Ultimul sau roman, Cain, a fost publicat in 2009, urmand ca, dupa moartea sa, sa fie publicat „Clarvazatorul”, un „roman pierdut”, scris in 1950 si ramas ingropat in arhiva editorui caruia ii fusese trimis. Saramago a ramas tacut cu privire la aceasta carte pana la moartea sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s