Acid sulfuric (Amelie Nothomb)

amelie_nothomb_acid_sulfuricImi e destul de greu sa ma pronunt in privinta acestui roman.

Ideea, povestea din spatele romanului „Acid Sulfuric„, este deosebita, interesanta, macabra. Dupa parerea mea, romanul critica cumva societatea de acum sau consumerismul sau in ceea ce priveste divertismentul.

Avem in fata un reality-show absurd, care mai mult ne duce cu gandul la lagarele de concentrare naziste, si nu la Big Brother. Cateva persoane, alese intamplator, sunt inchise impreuna, pazite de cativa gardieni, alesi tot dintre cetateni, insa in urma unor interviuri. Totul este transmis, in fiecare zi, pe un canal national din Franta.

Viata detinutilor se inaspreste cu fiecare zi, sanctiunile gardienilor, niste prapaditi care nu au avut niciodata un scop in viata si brusc se simt innecati de putere, devin din ce in ce mai inumane. Totul seamana din ce in ce mai mult cu un lagar de concentrare: munca silita, bataile cu biciul, ratiile de mancare nesemnificative pentru efortul depus, dezumanizarea totala a detinutilor si stergerea oricarei urme de individualitate.

Povestea macabra ajunge sa fie centrata pe doua personaje: Pannonique, una dintre victimele luate cu forta de pe strada si Zdena, care joaca rolul de gardian. Pannonique este un fel de Alba ca Zapada, o fata frumoasa si inocenta, care devine favorita publicului si incearca sa il manipuleze/imbuneze. Zdena, pe de alta parte, este rea si nepasatoare, cu toata lumea, mai putin cu Pannonique, pentru care dezvolta o obsesie sexuala. Interactiunile dintre cele doua poata dupa ele si evolutia intregului roman.

In toata aceasta poveste, insa, publicul este cel mai inuman personaj. Acesta, plictisit de rutina de zi cu zi, cauta sa iasa din ea, cauta adrenalina, si nu o gaseste decat in acesta emisiune. Nepasarea de la inceput e inlocuita de cruzime, publicul ocupand un loc din ce in ce mai important in acest joc al puterii si, in final, al mortii. Voturile lor decid cine sufera, cine moare. Si, desi toti stiu ce ar trebui sa faca, toti stiu ca ar trebui sa puna capat acestui joc infernal, moartea si suferinta ii hipnotizeaza si nu pot sa iasa din cercul vicios in care au intrat fara sa-si dea seama.

Cam atat va spun despre subiect, altfel as ajunge sa dezvalui chiar tot.

La inceput am spus ca imi este greu sa ma pronunt in privinta acestui roman si asta pentru ca, desi ideea este una intriganta si are radacini destul de adanci (in opinia mea) in psihologia sociala, modul in care Amelie Nothomb pune in cuvinte intamplarea nu este deloc pe placul meu. Textul e static, complet lipsit de fluiditate si, desi autoarea nu dezvaluie prea multe informatii odata, nici nu creeaza acel sentiment de suspans atat de necesar unui astfel de roman.

Deci nu pot sa va recomand aceasta carte si las complet la latitudinea voastra, acum ca stiti ideea din spatele ei, decizia de a o citi sau nu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s