Vitraliu (Nichita Stanescu)

nichita stanescu

Nu am mai citit poezii de cativa ani si nici atunci nu citeam decat foarte rar. Romanele mi se pareau intotdeauna o alternativa mai…satisfacatoare, mai complexa.

Astazi, in schimb mi-am amintit de o poezie care imi placea mult si m-am gandit sa o impartasesc. E vorba de Vitraliu de Nichita Stanescu.

Nu o sa fac o recenzie sau sa o comentez in vreun fel, nu as stii cum si oricum mi s-ar parea inutil – asa ca o aveti, pur si simplu, mai jos.

Umbra ta, lovindu-se de ziduri,
iar se sparge-n cioburi colorate.
Oh, de-aceea m-ai zarit în strada
adunând pierdutele-i patrate.

Si s-o fac la loc, în ceasul noptii,
peste geamuri ti le-asez cu grija,
verzi, albastre, galbene si rosii,
încoifate-n crestet cu o sprija.

Când te vei trezi, lipiti de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lasa prin ei sa-ti cada-n brate
soarele, mereu la jumatate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s