Procesul (Franz Kafka)

Pe la pranz am simtit nevoia sa scriu despre Procesul lui Kafka, fara sa imi dau seama de ce. Cand scriam ultimele randuri ale articolului de mai jos mi-am dat seama ca, probabil, am vazut imaginea de mai sus, dezvoltata de Google pentru aceasta zi (si reprezentand romanul „Metamorfoza”), si, inconstient, aceasta mi-a revenit mai apoi in minte. Astazi se implinesc 130 ani de la nasterea lui Kafka, iar randurile de mai jos sper sa va impulsioneze sa il cititi, pe cei care inca nu ati facut-o.

„Pe Josef K. îl calomniase pesemne cineva căci, fără să fi făcut nimic rău se pomeni într-o dimineaţă arestat.”

Romanul poate fi interpretat chiar si numai prin prisma acestei prime fraze, tot ceea ce urmeaza conturand numai mai precis lumea incoerenta in care suntem initiati de acest prim rand.

Majoritatea cititorilor vor pune totul sub semnul absurdului probabil, precum am facut si eu imediat dupa ce am citit romanul. Si, intr-adevar, aceasta este una dintre posibilitati, o lume absurda in care trebuie sa te supui unor reguli absurde, in care daca nu poti sa te adaptezi nu poti fi lasat in libertate.

O alta, insa, am intrevazut-o dupa ce am citit cate putin despre viata lui Kafka si, in special, despre relatia cu tatal sau.

franz_kafkaDin fotoliul tău guvernai lumea…Părerea ta era cea justă, orice altă părere…extravagantă, anormală. Şi încrederea ta în tine era aşa de mare, încât nu simţeai nevoia să rămâi consecvent  pentru a avea dreptate… Lumea mi se părea divizată în trei: o parte în care trăiam ca sclav…supus unor legi inventate doar pentru mine; o alta care-mi era infinit foarte îndepărtată  în care trăiai tu, preocupat să guvernezi, să dai ordine, şi să supuişi te irita dacă nu erau urmate.  O a treia, în fine, în care erau oamenii fericiţi, feriţi de ordine şi de supunere. Eram mereu copleşit de ruşine fiindcă, ori mă supuneam ordinelor tale, şi asta era evident ruşinos, fiindcă erau valabile doar pentru mine, fie te sfidam, şi era mai ruşinos, fiindcă oare cum să îmi permit eu să te sfidez; fie nu mă puteam supune fiindcă nu aveam forţa, apetitul, nici firea ta…

Acesta este un citat dintr-o scrisoare pe care Kafka i-a scris-o tatalui sau si i-a trimis-o prin intermediul mamei sale (dar care, aparent, nu a ajuns niciodata la destinatar)…o scrisoare care avea in jur de 100 de pagini; erau, astfel, multe lucruri nespuse sau nelamurite intre tata si fiu.

Din cele cateva randuri de mai sus ne dam seama ca autorul a trait, copil fiind, intr-o lume ale carei reguli nu le intelegea si, astfel, putem interpreta romanul prin prisma acestora – Josef K. a incalcat, fara sa stie, niste reguli pe care nu le intelegea, iar, mai apoi, nestiind de ce se face vinovat nu a stiut cum sa se apere.

In ambele situatii, deasupra intregii societati guverneaza LEGEA, reprezentata prin tribunalul din podul cladirii, podul suspendat undeva intre cetateni si lege.

Am citit adesea critici ale acestui roman in care viziunea pesimista asupra justitiei nu este tocmai bine primita. Eu consider ca legea de care ni se vorbeste in roman este mai mult decat legea facuta de un stat, de o entitate legala, este (si prin prisma celor citite despre relatiile din familia lui Kafka) si legea facuta de fiecare dintre noi, pe care ne asteptam ca ceilalti sa o respecte si pe care o promovam fara ca neaparat sa o explicam, fara sa ne gandim daca se potriveste si altora. Este vorba despre legea unei familii care nu accepta ca cei tineri sa traiasca altfel decat cei batrani si, in fine, este vorba despre legea unei singure persoane, a unui grup, a unei religii etc., portretizata prin aceasta lege a unui stat, mai usor poate de inteles de fiecare dintre noi.

Josef K. este judecat timp de un an, fara sa stie de ce, apoi este condamnat la moarte prin injunghiere.

Sensul romanului, obscur si greu de interpretat pe parcursul capitolelor, este intr-o oarecare masura dezvaluit printr-o parabola, pe care preotul i-o spune lui Josef, cu putin timp inainte de moarte: <<La poarta Legii, dinaintea careia sta un paznic, vine un om de la tara, dar care este oprit sa intre in clipa aceea. Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri; rabdarea nu-i foloseste la nimic, iar cand viata omului s-a sfarsit, paznicul ii spune: `Nimeni in afara de tine n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec si o incui.’ Asadar omul este liber; el ar fi putut sa aleaga: ar fi putut sa forteze usa inchisa sau ar fi putut sa plece. Prefera insa sa astepte, iar asteptarea ii anuleaza libertatea, il pune in aceeasi situatie cu paznicul – constrans sa stea in fata usii inchise.”

Trebuie sa recunosc ca aceasta parabola nu mi-a fost foarte de folos in descifrarea romanului. Curajul este cel ce i-a lipsit barbatului din parabola, lipsa de actiune a acestuia a fost cea care l-a privat de libertate. Dar ce rost are curajul si actiunea intr-o lume absurda, guvernata de legi pe care nu le intelegi? Poate curajul sa schimbe ceva, trebuie sa te lupti sa detronezi absurdul? Poate ca asta a vrut sa spuna Kafka prin aceasta parabola…

Nu stiu daca curajul lui K. nu a fost indestulator pentru ca autorul sa ingaduie schimbarea, desi acesta, in lupta sa cu legi pe care nu le cunostea si cu un judecator pe care nu l-a vazut niciodata, a strans in continuu „probe”, unele mai revelante, altele mai putin, despre multe nici nu putem sa ne dam cu parerea…doar nu stim daca sunt relevante fara sa stim pentru ce… K. a deschis multe usi, dar nu destule pentru a dezechilibra absurdul. Sau, poate…curajul unei singure persoane nu ajunge.

Multe interpretari pot fi atribuie acestui roman, toate avand aceeasi directie, dar putand fi personalizate in functie de context, de experientele anterioare ale fiecaruia. Intr-un fel, aceasta este si frumusetea romanului.

Precum si celelalte romane ale lui Kafka, Procesul nu a fos niciodata terminat/finisat, desi cupinde un capitol care incheie actiunea si povestea spusa de autor. Cu toate acestea, exista multe inconsistente in roman, disparitati in firul temporal al actiunii si alte discontinuitati in naratiune. Insa, pentru cei ce l-au citit sub aceasta forma cred ca ar fi greu sa citeasca romanul complet coerent, fara erori, fara inconsistente… Cumva, forma se potriveste cu fondul.

One thought on “Procesul (Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s