Soareci si oameni (John Steinbeck)

soareci si oameniNu stiam nimic despre roman cand m-am apucat de el. Si, totusi, credeam ca va fi o carte filozofica, ma asteptam la un fel de eseu, o insiruire de ganduri si idei, prea putin presarata cu actiune.

In schimb, am descoperit o poveste frumoasa, trista si, in mod intentionat, putin previzibila. Spun intentionat pentru ca am ramas cu impresia ca Steinbeck a incercat sa ne epuizeze emotional, sa ne tortureze, lasand sa moara incet speranta pe care o mai aveam intr-un final…evaziv (cel putin eu la asta speram, la unul fericit nu indrazneam). De ce? Ca sa ne fie mai greu sa uitam dupa ce inchidem cartea.

Intr-un moment putin prielnic al istoriei Americii, dupa marele Crash al economiei, in California, ii regasim pe Lenny si pe George, doi muncitori sezonieri, care merg din ferma in ferma pentru a castiga bani. Atipic, cei doi calatoresc impreuna, au grija unul de altul si viseaza la un loc al lor.

De fapt, cand spun ca au grija unul de altul, balanta e putin disproportionata. Lenny, desi un om mare si cu o forta incredibila, este mai putin inzestrat cu judecata. Acesta are mintea unui copil, o memorie precara si un interes scazut pentru majoritatea lucrurilor. George, pe de alta parte, nu la fel de impunator, dar istet si descurcaret, are grija de Lenny si incearca sa il tina departe de necazuri.

II intalnim pe cel doi tocmai cand pleaca de la o ferma spre alta din cauza unui scandal provocat neintentionat de Lenny. Insa, putin dupa ce ajungem impreuna cu acestia la urmatoarea ferma la care vor lucra, atat George, cat si noi, cititorii, avem o presimtire nelinistitoare.

Intr-un fel, cartea vorbeste despre cei mai putin norocosi, intr-un fel despre prietenie neconditionata, intr-un fel despre amanarea inevitabilului. Nu o sa va spun ce legatura au soarecii in tot acest peisaj – e ceva dual si putin filozofic in acei soareci.

In afara de cei doi, mai sunt cateva personaje care isi lasa amprenta asupra noastra (chiar daca nu neaparat si asupra actiunii). Un astfel de personaj, care nu schimba firul povestirii, dar fara de care cartea nu ar avea acelasi „feeling”, este Slim, impunator, blajin, calm. La un moment dat parca tine toata tristetea pe umerii sai pentru ca noi sa nu trebuiasca sa o infruntam asa, dintr-o data, pe toata.

Despre celelalte personaje, care schimba povestea, nu va voi spune, prefer sa va las sa le descoperiti singuri.

Va mai spun ca, asa cum probabil v-ati dat deja seama, finalul este trist, poate realist, inevitabilul de care va spuneam este intr-adevar inevitabil si totul se incheie cu un gest pe care prea putini dintre noi am fi destul de puternici pentru a-l face.

Gata, O sa ma opresc aici, trebuie sa faceti restul calatoriei singuri. Veti descoperi, la sfarsit, ca ceva s-a schimbat in fiecare dintre voi.

 

3 thoughts on “Soareci si oameni (John Steinbeck)

  1. De mult timp vreau si eu sa citesc cartea asta! Interesanta teoria ta cu finalul trist si faptul ca acest lucru ne face sa uitam cartea respectiva mai greu. Ai dreptate. Foarte frumos alcatuita recenzia, nici nu ai dat prea mult ca sa ne strici lectura cartii, dar nici prea putin. Chiar suficient ca sa ne faci curiosi.😀

  2. Pingback: Biblioteca bloggerului roman 2013 | bookcritics

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s