Persepolis (Marjane Satrapi)

recenzie de Alina-Ioana Anghel

coperta persepolisProbabil ati observat deja, din imaginea de alaturi, acel mic balonas pe care scrie “ROMANUL GRAFIC”. Nu stiu daca v-a mai cazut in mana un astfel de roman, insa, eu cel putin, la inceput am fost destul de sceptica si am strambat din nas cand mi-a fost recomandat, pe motiv ca e copilaros si am cam trecut de faza cu benzile desenate. Dar citind cateva pagini, am realizat ca nu e chiar asa si ca un roman precum “Persepolis” ridica multe semne de intrebare si atrage atentia asupra unor adevaruri socante.

Revenind, “Persepolis” este un roman autobiographic, in alb-negru, de Marjane Satrapi si, precum arata imaginea de mai jos (extrem de sugestiva si practic o sinteza a intregii povesti),  descrie lupta dintre ceea ce e nou si inovator din occident si politica din Iran, revolutia si atentatele teroriste.

persepolisTotul este privit din perspectiva unui copil care, evident, nu prea intelege la inceput schimbarile revolutiei, de ce femeile sunt obligate sa poarte val, de ce toata lumea traieste condusa de teroare etc.  Insa Marji este o fetita foarte inteligenta si incearca sa inteleaga toate aceste lucruri si sa ia atitudine. Povestea unor prieteni , in timpul unui joc “de-a revolutia” ca acesta e “ca o bicicleta – daca nu se invart rotile, se rastoarna”. Marji incepe sa citeasca tot ce prinde legat de istoria poporului ei si de cauzele care i-au adus aici, o pasioneaza Marx (singura diferenta pe care o vede intre acesta si Dumnezeu e ca Marx are parul mai bucalat) si Descartes, se implica alaturi de parinti in manifestatii, spunand “pentru ca o revolutie sa invinga, toata lumea trebuie sa se implice”, in sfarsit, e un copil care a fost nevoit sa se maturizeze prematur si sa se formeze intr-o societate bolnava: “de fiecare data cand batea cineva la usa, credeam ca au venit sa-l ia pe tata la inchisoare”.

Marji creste, ajunge adolescenta si are parte de o gramada de experiente traumatizante dar si de unele fericite, pentru ca, da, si in Iran mai rasare soarele din cand in cand. Desigur, sunt multe alte aspecte tratate in carte, unele dintre ele foarte mistuitoare si care lasa un gust amar… aspect care chiar merita citite. Recomand ca, inainte sa o rasfoiti, sa trageti un ochi pe google si sa cititi putin despre confictele din Iran, pentru ca in carte sunt cateva referinte istorice si eu una le-am inteles mai bine dupa ce m-am informat putin, pentru ca nu eram prea familiarizata cu tema.

Imaginile sunt extrem de sugestive, s-a pus mult suflet in realizarea lor. La inceput mi-am zis ca o voi termina imediat, dar stateam si zaboveam minute in sir la o pagina uitandu-ma pe imagini. Nu degeaba se spune ca o imagine face cat o mie de cuvinte. Sper sa va placa cel putin la fel de mult cum mi-a placut mie, lectura placuta! (este si un film aminat dupa cartea asta, foarte dragut, il gasiti pe youtube cred)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s