Stardust (Neil Gaiman)

Am cartea asta pe noptiera de cateva luni.

Nu pentru ca nu imi place sau pentru ca e greu de citit.

Din contra, curge frumos, un basm scris duios, cu emotie si inocenta, cu dragoste fata de cuvinte.

Si o tin, mai stau, mai citesc cateva pagini, mai stau, mai citesc, prelungind la maxim timpul pana cand voi ajunge la ultima pagina.

Neil-GaimanDin fericire pana atunci imi vor fi fost livrate deja si alte carti ale lui Neil Gaiman.

Scriu aici un mic intro despre frumoasele pagini pe care le gasiti ascunse intre copertile „Stardust„.

Si va invit sa o cititi, sa o dati copiilor sa o citeasca, asa cum e scrisa ea in original, in engleza, caci mi-e greu sa imi imaginez ca vreo traducere, fie ea si exceptionala, ar putea pastra tot farmecul cuprins in cuvintele lui Neil Gaiman.

Cuvinte nu tocmai uzuale, s-ar putea deci cand va intindeti in pat sa cititi sa va foloseasca si un dictionar englez-roman. Si eu l-am folosit din cand in cand.

 

Stardust_Neil_GaimanSa va spun deci si despre ce e vorba.

Facem cunostinta si participam chiar la faurirea (in modul clasic, cunoscut 🙂 ) unui baiat, un baiat ce prinde viata dintr-un barbat si o zana si care creste fara stiinta de mama naturala, intr-un sat banal din tinuturile verzi ale Angliei Victoriene si se indragosteste de o tanara banala din acelasi sat.

Hotarat sa castige dragostea mandrei care i-a furat inima, ii promite sa ii aduca steaua la a carei coborare prapastioasa pe pamant au fost martori.

Baiatul isi croieste drum prin tinutul misterios care se intinde dupa zidul ce-mprejmuieste satul, un tinut pe care il cunoaste fara sa stie, ale carui taine ii sunt deja criptate in sange si in suflet.

Ajunge la mult ravnita stea, insa aceasta se dovedeste a fi de fapt o tanara atragatoare, cu temperament fierbinte si nu foarte incantata de intentiile tanarului. Si uite-asa se naste o poveste intr-o poveste.

In acelasi timp, baiatul nu este singurul pe urmele stelei, pare-se ca multi ar avea nevoie de dansa, pentru motive chiar mai neortodoxe.

Urmarim astfel aventurile lor, ce par destul de realiste in ciudat tuturor vietatilor si intamplarilor supranaturale. (probabil lipsa actuta de clisee da aceasta senzatie minunata)

E un drum presarat de lorzi si vrajitoare, de unicorni si alte fapturi mitice, un drum sinuos, caci altfel n-ar fi nicio poveste de spus, un drum pe care la care va invit sa fiti martori citind frumoasa poveste.

 

 

Anunțuri

Despre dragoste si alti demoni (Gabriel Garcia Marquez)

Am primit Despre dragoste si alti demoni in decembrie, dupa ce multe luni m-am gandit ca nu am citit nimic de Marquez, necumparand totusi nimic pe fondul multelor carti necitite din biblioteca.

Dar asa a fost sa fie, sa primesc cartea fara nici macar un apropo 🙂

despre-dragoste-si-alti-demoniIncepem cu o scurta calatorie in 1942, intr-o manastire din America Latina, unde sunt scoase la lumina ramasitele lumesti ale unei adolescente: Sierva Maria de Todos Los Angeles. Splendida ei podoaba capilara masoara douazeci si doi de metri lungime…

Reala sau fictiva (nu aflam niciodata, sau eu nu m-am prins), aceasta descoperire reprezinta punctul de plecare al unei zbuciumate povesti, desfasurate pe fundalul decadent, dar inca fermecator, al Cartagenei de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Sierva Maria este singurul copil al lui Don Ygnacio si al Bernardei, o copila nedorita si mai mult ignorata, lasata sa creasca impreuna cu servitorii negri ai casei si sa invete limbile si obiceiurile acestora.

Toate itele se tes cu grija ca sa dicteze destinul viitor al fetei, fara sa ridice suspiciuni. Soarta ei se pune in miscare inca de la cativa ani de viata.

Definitoriul trai cu servitorii negri e cel ce va marca intotdeauna interactiunile sociale ale Siervei Maria, interactiuni ciudate pentru tot cei care n-au dorit vreodata sa cunoasca obiceiurile negrilor, limbile vorbite de acestia, privirile lor.

Intriga si punctul in care viata Siervei Maria ia o intorsatura initial ciudata, mai apoi de-a dreptul incredibila, este cel in care copila este muscata de un caine, ulterior aflandu-se ca acesta era turbat.

Unul dintre acele lucruri minore, care astazi nu ne mai sperie atat de tare, dar care in trecut era un blestem.

De aici itele istoriei sale devin lipicioase ca o panza de paianjen si se intind din ce in ce mai mult, prinzand in ea din ce in ce mai multe victime.

Povestea ia mai multe intorsaturi pe parcursul cartii, insa nu vi le voi dezvalui.

Va recomand totusi, daca o incepeti, sa o terminati, farmecul cartii nu poate fi ghicit din primul sfert, din prima jumatate. E nevoie sa citim pana la ultima pagina ca sa cuprindem adevarata drama care s-a petrecut sau nu in urma cu secole.

 

 

Perla (John Steinbeck)

Citisem cu cateva luni inainte „Despre soareci si oameni” si nu cred ca vreun alt roman m-a intristat intr-atat. Am experimentat tristete si indignare, tristete si speranta, dar tristete si atat inca nu experimentasem printr-un roman. Si, pentru ca nu m-am simtit capabila sa retraiesc acest sentiment de doua ori intr-un interval scurt, am evitat „Perla„…am „uitat-o” in biblioleca, alegand cu grija carti din jurul ei.

Pana de curand.

perla-john-steinbeck-recenzieInca din primele pagini am facut cunostinta cu o familie simpla de pescari.

O simplitate rasunatoare. Altii ar spune mediocritate, dar mediocritatea pare un termen negativ, folosit pentru a critica. Si nu e cazul. E simplitate si atat, fara bine si rau, doar ca un dat.

Am intalnit deci o familie simpla de pescari, in mijlocul altor familii simple de pescari, in mijlocul unei comunitati simple. De pescari.

Simple fiindca relatiile interumane erau simple. Toata lumea era pe aceeasi pozitie. Toata lumea avea la fel de putin, desi fiecare spera sa gaseasca perla ce il va ridica din saracie.

Kino si Juana nu sunt cu nimic diferiti, o familie tanara, cu un nou-nascut in grija, urmand cursul predictibil al vietii. Predictibil dar curios de frumos. Asta pana cand cel mic este muscat de un scorpion si medicul din oras, la care cei 2 se grabesc sa ajunga, refuza sa ii vada pentru ca nu au cum il plati.

Kino se duce atunci pe mare, sperand si visand aproape deliric perla salvatoare. Si aceasta nu se lasa asteptata. Cea mai mare si mai frumoasa perla pe care au vazut-o vreodata sarmanii pescari.

Si pentru ca un noroc nu vine niciodata singur (sau, stai, parca nu asa era expresia), copilul se simte mai bine, nu mai e nevoie de doctor. Kino si Juana pot pastra perla si isi pot cladi viitorul pe ea.

Daca si cei din jur le ingaduie.

Insa si in cel mai simplu context social, natura umana este brazdata de sentimente puternice, de invidie, de lacomie, de rautate in starea ei cea mai bruta. Relatiile sociale sunt armonioase numai in egalitate, insa cand balanta se inclina, acestea se arata ca fiind numai o draperie acoperind adevaratele instincte ale oamenilor.

Bataliile incep si in exteriorul si in interiorul familiei, in exteriorul si in interiorul fiecaruia dintre cei doi.

Noi nu le suntem alaturi decat 5 zile, insa 5 zile in care cercul se deschide si se inchide. Se da si se ia. Ca in viata. Un ciclu de obicei lung se deruleaza in fata noastra in 5 zile si 100 de pagini.

Nu o sa va spun sfarsitul.

Poate il anticipati, poate nu. Deloc subtila morala „ai grija ce iti doresti” rasuna macabru. Cateodata nu trebuie sa iti doresti nimic atat de mult incat sa nu poti renunta.

Si cand te uiti inapoi, la propria existenta, gasesti inevitabil acel ceva pentru care ai lupta sau ai luptat mai mult, pentru ca dorinta initiala s-a transformat in jind si ceea ce la inceput era ceva ce iti doreai s-a transformat, poate fara sa iti dai seama, in ceva fara de care crezi ca nu poti trai sau fara de care nu ai vrea sa traiesti.

Concurs de manuscrise la Editura Univers

Chiar acum cateva saptamani citeam pasii pentru a-ti publica o carte. Si nu mi s-a parut deloc a fi ceva facil.

Iata o…scurtatura, oferita de Editura Univers 🙂

concurs_manuscrise

 

„Poate ilteratura română contemporană sta oare alături de celelalte cărţi publicate până acum în traducere la Editura Univers în cei aproape cincizeci de ani de existenţă, alături de autori ca Márquez, Faulkner, Vian? Intenţionăm să aflăm! Autorii români care şi-ar dori să-şi vadă cărţile publicate la Univers sunt rugaţi să ne trimită manuscrisele lor, exclusiv în formă electronică, în documente scrise cu diacritice, la adresa concurs@edituraunivers.ro, până la data de 15 septembrie 2015. Cele mai bune dintre manuscrisele primite vor avea o şansă să intre în planul nostru editorial. Vom anunţa pe 15 octombrie 2015 cărţile selectate.

 

Pot participa cărţi care fac parte din următoarele categorii:

– Roman

– Proză scurtă

– Literatură pentru copii

 

De asemenea, atenţie, ilustratori!

Carte de colorat pentru adulţi

 

Pot participa autori din toată ţara, indiferent de vârstă şi CV.”

Puhoaiele primaverii (Ernest Hemingway)

puhoaiele_primaverii„Ceea ce incintă la Puhoaiele primăverii este comicul de mare forță, o săgeată satirică la adresa anumitor forme de afectare din literatură. Ținta travestiului absurd și grav al lui Hemingway e plasată întru câtva în zona intelectuală înaltă. În ultimă instanță, scopul acestei cărți este acela de a amuza. Și asta reușește din plin.” (The New York Times).

O satira la adresa complexitatii si pretiozitatii altor opere, o nuvela succincta, directa si scrisa, de altfel, in 10 zile, „Puhoaiele primaverii” a avut parte de multe interpretari si este considerat de unii o capodopera (precum F. Scott Fitzgerald), fiind, in acelasi timp, criticata pentru atitudinea aroganta catre alti scriitori. Se pare ca este, de asemenea, o satira a romanului Dark Laughter, editat in 1925 de scriitorul american Sherwood Anderson, carte in care acesta exploreaza libertatea sexuala a anilor 1920. Spun se pare pentru ca nu am citit Dark Laughter.

Personal mi-a dat senzatia unei incercari a scriitorului sa se diferentieze, sa iasa din cotidian, sa atraga atentia asupra sa, ceea ce nu pare greu de crezut, acesta fiind si unul dintre primele romane ale lui Ernest Hemingway, publicat in 1926.

Ernest_HemingwayPare o prima schita a unei povestiri, ce are esenta intamplarilor, lipsindu-i insa modalitatea cea mai lina de a transmite toate informatiile catre cititor. Desi nu pot sa spun ca este un text sec, lipsa aproape cu desavarsire a mijloacelor artistice de transpunere a povestii devine evidenta si oarecum deranjanta. Discutiile autorului cu cititorul, care intervin din cand in cand printre capitole, au totusi darul de a fluidiza si parca a da importanta scrierii.

Cum ti se pare ca citesti ceva sec, aproape fara sens, cum se naste gandul de a nu mai citi mai departe, se ivesc cateva pagini in care autorul iti vorbeste. Brusc, cartea e mai importanta si tu esti mai important, doar stai de vorba cu Ernest Hemingway.

Ca sa va pun putin in tema si cu subiectul propriu-zis, pe parcursul cartii urmarim povestile diferite si interesante a doi barbati, un veteran de razboi – Yogi Johnson – si un scriitor – Scripps O’Neill, ambii lucratori la o fabrica de pompe. In primele pagini asistam la ziua in care cei doi se cunosc, ca mai apoi sa ne intoarcem in timp sa aflam povestea lui Scripps, sa revenim in prezent si sa continuam pe urmele lor.

Scripps ne poarta pe cai intortocheate si ganditoare, parasit de una dintre cele doua neveste, poposind in Petoskey in drum spre Chicago, gasindu-si rapid o noua nevasta, pierzandu-si interesul la fel de rapid – vedem conflictele interioare ale acesteia incercand sa il pastreze, vedem anecdotele chelneritei mai tinere cum il acapareaza.

Yogi ne poarta printre pieile rosii, cel putin atat cat i se ingaduie, separati de celelalte personaje, intr-o lume a lor, in care totul e construit de ei pentru ei.

Iar la final, taverna lui Brown, cu bucate pe-ncercate, in care ajung cei doi pe cai atat de diferite, pare a fi locul in care toate lucrurile se tes si se destes. Ce surpriza ca o taverna este acest loc miraculos 🙂

 

La sud de granita, la vest de soare (Haruki Murakami)

la sud de granita, la vest de soarePentru mine, „La sud de granita, la vest de soare” este o carte despre obsesie. Nu despre dragoste, nu despre relatii, nu despre vise, ci despre obsesia asupra unui lucru neterminat, care te impiedica sa apreciezi ceea ce ai si sa te daruiesti din nou, cu totul.

Pagina cu pagina, il urmarim pe Hajime din copilarie si pana la maturitate, il vedem prin prisma relatiilor sale, de copil, de adolescent, de adult. Prim prisma relatiilor sale, a iubirilor sale, a obsesiilor sale si, nu in ultimul rand, a greselilor de care este atat de constient.

Surprinzator, pentru mine cel putin, a fost ca iubirea care s-a transformat in obsesie a fost cea de la varsta copilariei, desi la acea varsta acest sentiment inca nu prinsese contur. A prins insa contur, odata cu anii, prin prisma amintirilor despre Shimamoto, pe care Hajime le-a pastrat cu sfintenie.

Hajime, acum la peste 30 de ani, cauta ce n-a avut niciodata, vrea sa regaseasca acea relatie de prietenie si sa aiba, odata cu ea, relatia amoroasa fabricata de-a lungul anilor in mintea sa. Insa putini sunt cei care pot sa redobandeasca ceea ce au avut. Cu atat mai putin sa dobandeasca mai mult decat au avut. Daca 2 oameni se reintalnesc dupa ani de zile, acei ani isi lasa amprenta asupra lor, nu mai pot porni din acelasi punct. Cu greu se pot relega relatii, cu atat mai greu se pot relega relatii care nu au existat cu adevarat niciodata. Relatia din copilarie a ramas aceeasi numai izolata la acel timp si la acei copii, in prezent aceeasi relatie nu mai poate fi refacuta prin reintalnirea celor 2 adulti, care s-au dezvoltat si au crescut dupa alte sisteme de valori, in alte conditii, langa alti oameni.

Desi Hajime a mai avut o relatie in tinerete si are in prezent o familie frumoasa, completa, el tanjeste dupa aceleasi amintiri. Obsesia izvoraste dintr-o relatie neterminata si dintr-o decizie care nu simte ca i-a apartinut intru totul (departarea de Shimamoto).

Si obsesia il face sa isi subestimeze sotia. Toate acele ganduri care ar trebui sa i le fi impartasit si care i-ar fi apropiat mai mult, el si le pastreaza intr-un fel pentru reintalnirea cu Shimamoto.

Iar cand se intalnesc, doi oameni rationali, constienti ca nu pot sa reinnoade o relatie ca si cum anii nu ar fi trecut peste ea, ca si cum fiecare zi ar fi fost petrecuta impreuna, incearca totusi imposibilul. Hajime se indragostestee din nou, dragostea pe care o tinea in el rabufnestte si se revarsa peste Shimamoto, care nu investeste insa totul in aceaasta relatie. O parte din ea, o parte din viata ei din trecut, dar si din prezent, ramane ascunsa, atat pentru noi, cat si pentru Hajime. Iar aceasta aventura nu il face pe Hajime decat sa se gandeasca mai mult la ea si sa o indrageasca mai mult, in comparatie cu viata lui simpla, normala, anosta intr-un fel.

haruki-murakami Amandoi sunt gata sa faca sacrificii pentru a-si implini relatia insa in timp ce pentru el sacrificiu inseamna renuntarea la sotia sa si departarea de fetele sale, pentru ea sacrificiul este insasi metoda de implinire a uniunii.

Dar in final, cele doua linii ale vietilor lor se departeaza, dupa ce s-au intersectat si s-au izbit una de alta, acum par divergente, 2 linii care s-au intalnit in trecut, dar care usor usor se departeaza, amintiri care usor usor se estompeaza si dispar.

Acel ceva special care mă impresionase mai demult s-a dus, constată Hajime. Recunosc şi acum că este dor o melodie frumoasă , dar atât. Nu am de gând să mă agăţ de o melodie frumoasă care nu mai trăieşte.”

 

De veghe in lanul de secara (J. D. Salinger)

de veghe in lanul de secara j.d. salingerImi pare rau ca nu am citit cartea asta in liceu.

Dintr-a 9-a sau a 10-a, de cand am auzit prima data vorbindu-se despre ea si pana acum, la 10 ani distanta, am acumulat atat de multe asteptari de la ea si atat de multe sperante. I was setting it up to fail.

Nu cred ca pot sa numesc neaparat dezamagire ceea ce am experimentat, dar a fost o asteptare in van a ceva. Nu stiam ce. Oricum, cartea s-a sfarsit si eu am citit ultimul cuvand fara sa pot respira usurata ca am gasit acel ceva. Am citit totul cu un nod in piept care nu a disparut niciodata.

Dar sa trecem peste incapacitatea mea de a gasi ceea ce cautam si sa va spun cate ceva despre carte, celor dintre voi care nu au apucat inca sa o citeasca.

Propozitiile curg atat de real si simplu incat dai pagina dupa pagina fara sa iti dai seama. Iubesc cartile de genul asta. Mi-a amintit de Extremely Loud and Incredibly Close pe alocuri.

Holden este naratorul unei scurte perioade din viata sa de liceu, iar noi strabatem atat gandurile sale, cat si intamplari triste sau amuzante, acele mici „chestii” din care la final e compusa viata fara sa iti dai seama.

Si traim ce traieste si el, impartasim sentimentele lui, el gandindu-se la scoala, noi gandindu-ne, poate, la cu totul altceva, intr-0 situatie cu totul diferita, singura constanta fiind sentimental descris de el, atat de familiar si noua.

“I was trying to feel some kind of good-bye. I mean I’ve left schools and places I didn’t even know I was leaving them. I hate that. I don’t care if it’s a sad good-bye or a bad good-bye, but when I leave a place I like to know I’m leaving it. If you don’t you feel even worse.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

Si la fiecare pas, intr-o propozitie mai mult sau mai putin stangace, neinlantuita inca in exprimari intelectuale, cum se cuvine pentru un pusti oarecum razvratit de liceu, se afla cate un sfat, cate un gand atat de profund, cate un miez de adevar nediluat.

“Make sure you marry someone who laughs at the same things you do.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

“People always clap for the wrong things.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

Cate un adevar pe care adese il uitam, fiindca adultii au lucruri mai importante de facut.