The tipping point (Malcom Gladwell)

the-tipping-point_Malcom_GladwellThe tipping point are un subiect fascinant, epidemiile sociale.

Nu am analizat niciodata asemanarea dintre epidemii in sensul primordial al cuvantului, cel medical, si epidemii sociale. Imi pareau 2 fenomene diferite, intre care nu as fi trasat o paralela.

Dar au cateva lucruri esentiale in comun.

Sa ne gandim la izbucnirea unei epidemii, care, in ambele cazuri, presupune atingerea unui punct critic.

De ce este influentata aceasta?

–  de Legea Minoritatilor – exista un numar minim de oameni la care trebuie sa ajunga un mesaj, un produs sau un serviciu pentru ca explozia sa aiba loc si epidemia sa demareze. (sau exista un numar minim de oameni infestati cu un virus, ca sa vorbim despre o epidemie)

– de Factorul de Aderenta – cat de bun este un mesaj, cat de special este un produs, cat de captivant este un serviciu. Intr-adevar, o influenta recunoscuta intotdeauna, chiar daca sub forme diferite. Cand eram in facultate tin minte ca discutam despre faptul ca publicitatea are datoria sa genereze trial – incercarea produsului / serviciului, dar daca produsul sau serviciul nu este atragator in sine, nu vom avea decat un foc de paie initial, dupa care o scadere drastica a vanzarilor. (cred ca, medical, am putea vorbi de cat de rezistent e un virus)

si

– de Forta Contextului – si inainte sa citesc cartea eram constienta ca tot ce se intampla in jurul meu are o influenta asupra mea, dar credeam ca este una nesemnificativa in mare parte sau ca poate sa fie constientizata si eliminata.

In plus, privind influentele umane individuale, Malcom Gladwell distinge 3 categorii de oameni care joaca un rol special in epidemiile sociale:

– Conectorii – cei care au foarte multe cunostinte, in cercuri foarte diverse

– Expertii – oamenii care cunosc in detaliu un anumit subiect. In plus, oameni care doresc sa ajute si sa raspandeasca cunostintele lor.

si

– Vanzatorii – nu neaparat in sensul propriu, oamenii care stiu cum sa te faca sa iti doresti ceva, cum sa te convinga ca ai nevoie de ceva

E ca atunci cand ma intalnesc cu un fost coleg de facultate la o petrecere si imi face cunostinta cu cineva sau imi vorbeste despre cineva care a creat un produs nou si mie mi se pare interesant si ma gandesc sa il promovez. Evident, se poate sa fie o intamplare, dar, daca realizeaza foarte multe astfel de conexiuni intre oameni, putem vorbi despre un conector.

E ca atunci cand o sun pe mama sa o intreb de probleme legate de salarii/pensii/contabilitate, pentru ca stiu ca e mereu in tema cu ultimele modificari ale legilor – este un expert in acest domeniu. Si asta nu pentru ca o sun eu, ci pentru ca sunt multe persoane care ii adreseaza intrebari similare si ea este mereu dispusa sa explice si sa isi impartaseasca cunostintele.

E ca atunci cand pleci intr-o reprezentanta sa iti iei un Ford Focus si pleci cu un Ford Mustang, pentru ca vanzatorul te-a convins ca aceea e masina de care ai nevoie. Si asta se repeta pentru zeci si sute de clienti. (si aici nu vorbesc de un truc, vorbesc despre un vanzator convins ca iti ofera cea mai buna varianta)

Nu toti oamenii se incadreaza in una dintre categoriile de mai sus. De fapt, procentul este unul destul de mic. Iar noi, restul, suntem cei la care ajung acele informatii, acele produse, acele servicii, care conectorii, expertii si vanzatorii au considerat ca merita interesul si recomandarea lor.

 

*Ca si in Blink, in carte sunt studiate zeci de exemple de epidemii sociale. Din nou, nu ai cum sa nu intelegi. In filozofia LEAN, de imbunatatire continua, despre care am citit foarte mult in ultimul timp, erorile umane nu sunt niciodata culpabilizate, ci sistemele sunt transformate astfel incat sa nu lase oamenii sa comita greseli. Cand citesc cartile lui Malcom Gladwell am impresia ca a descoperit un sistem prin care oamenii nu sunt lasati niciodata sa ramana cu dubii sau intrebari.

Reclame

Blink (Malcom Gladwell)

Ca sa fiu sigura ca va captez atentia inca de la inceput, Blink este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata.

malcolm-gladwell

Auzisem de Malcom Gladwell inainte sa incep sa citesc, dar nu cred ca as fi putut sa va spun ce anume facea sau de unde imi era cunoscut numele. Acum am citit 2 carti, am vazut Ted Talks, am citit articole si vi-l recomand fara vreun dubiu. In plus deja am si o parte din celelalte carti in biblioteca.

Ca o scurta descriere pentru cei care nu au auzit de el, este un jurnalist canadian, colaborator New York Times din 1996, autor si orator. Multe dintre temele abordate sunt in aria psihologiei si sociologiei. O arie care mie cel putin mi se pare fascinant de… complexa.

blink_malcom_gladwellDespre ce e Blink? Despre deciziile si parerile pe care le luam sau ni le formam intr-o clipa (sau „in the blink of an eye” cum spun englezii).

Citim despre cum ne dam seama de anumite lucruri inainte sa ne dam seama ca ne dam seama, despre teoria „thin slicing” sau abilitatea de a descoperi modele / tipare in anumite situatii, bazandu-ne pe experiente foarte succinte, despre „snap decisions” – deciziile rapide / instantanee, despre cum mediul inconjurator afecteaza fara sa ne dam seama modul in care gandim sau starea de moment, despre expresiile faciale, despre cum afecteaza stereotipurile deciziile de moment si multe altele.

Nu vreau sa incep sa explic toate aceste lucruri pentru ca, pe de o parte, nu cred ca as putea sa o fac foarte bine intr-un spatiu restrans, si, pe de alta parte, o mare parte din valoarea cartii sta in exemplele foarte ample si foarte bine documentate.

Niciodata nu a ramas nimic neclarificat sau neexemplificat. Si intr-o carte in care ai un mix de psiholohie, sociologie, marketing e in acelasi timp greu sa explici de ajuns si sa nu explici prea mult. Sunt multe carti de „popular science” in care ai impresia ca autorul te considera putin retardat si iti explica asa cum ar explica unui copil de 7 ani fizica nucleara. Din fericire aici nu e cazul si e un mix perfect, cel putin din punctul meu de vedere, de explicatii, exemple si teorii.

In plus, e intotdeauna placut atunci cand simti ca ai un castig imediat. Asa sunt oamenii… 🙂 Si eu chiar am simtit ca am aflat cateva lucruri care ma pot ajuta din secunda urmatoare, ca am citit despre cateva teorii pe care le pot pune in aplicare imediat, chiar mai mult, pe care mi-as dori sa pot sa conving lumea sa le puna in aplicare la nivel macro.

Spre exemplu, exista o teorie care se numeste teoria ferestrelor sparte (broken windows theory), cu precadere folosita in criminologie, care sustine ca daca sunt monitorizate si tinute sub control micile nereguli, cum ar fi vandalismul, se creeaza o atmosferă de ordine si legalitate, prevenind astfel infractiuni mai grave. Si in carte gasim, evident, si exemple care sa sustina aceasta teorie.

Unele teorii sunt noi, unele teorii sunt logice, unele teorii pot parea, cel putin initial, contraintuitive, dar totul se leaga intr-un proces explicat excelent de Malcom Gladwell.

Ce pot sa va mai spun e ca recomand cartea in limba engleza, cum de altfel de obicei recomand, daca e posibil, sa cititi cartile in limba in care au fost scrise. Sunt cateva exprimari care mi se par tipic englezesti. Asa cum nu intotdeauna poti sa traduci glumele dintr-o limba in alta, mi se pare ca sunt si anumite expresii si cuvinte care isi pierd o fatada odata cu traducerea. Si fiind vorba despre o carte care atinge subiecte de psihologie / sociologie, incarcarea cu astfel de cuvinte si expresii cred eu ca este mai mare.

La sud de granita, la vest de soare (Haruki Murakami)

la sud de granita, la vest de soarePentru mine, „La sud de granita, la vest de soare” este o carte despre obsesie. Nu despre dragoste, nu despre relatii, nu despre vise, ci despre obsesia asupra unui lucru neterminat, care te impiedica sa apreciezi ceea ce ai si sa te daruiesti din nou, cu totul.

Pagina cu pagina, il urmarim pe Hajime din copilarie si pana la maturitate, il vedem prin prisma relatiilor sale, de copil, de adolescent, de adult. Prim prisma relatiilor sale, a iubirilor sale, a obsesiilor sale si, nu in ultimul rand, a greselilor de care este atat de constient.

Surprinzator, pentru mine cel putin, a fost ca iubirea care s-a transformat in obsesie a fost cea de la varsta copilariei, desi la acea varsta acest sentiment inca nu prinsese contur. A prins insa contur, odata cu anii, prin prisma amintirilor despre Shimamoto, pe care Hajime le-a pastrat cu sfintenie.

Hajime, acum la peste 30 de ani, cauta ce n-a avut niciodata, vrea sa regaseasca acea relatie de prietenie si sa aiba, odata cu ea, relatia amoroasa fabricata de-a lungul anilor in mintea sa. Insa putini sunt cei care pot sa redobandeasca ceea ce au avut. Cu atat mai putin sa dobandeasca mai mult decat au avut. Daca 2 oameni se reintalnesc dupa ani de zile, acei ani isi lasa amprenta asupra lor, nu mai pot porni din acelasi punct. Cu greu se pot relega relatii, cu atat mai greu se pot relega relatii care nu au existat cu adevarat niciodata. Relatia din copilarie a ramas aceeasi numai izolata la acel timp si la acei copii, in prezent aceeasi relatie nu mai poate fi refacuta prin reintalnirea celor 2 adulti, care s-au dezvoltat si au crescut dupa alte sisteme de valori, in alte conditii, langa alti oameni.

Desi Hajime a mai avut o relatie in tinerete si are in prezent o familie frumoasa, completa, el tanjeste dupa aceleasi amintiri. Obsesia izvoraste dintr-o relatie neterminata si dintr-o decizie care nu simte ca i-a apartinut intru totul (departarea de Shimamoto).

Si obsesia il face sa isi subestimeze sotia. Toate acele ganduri care ar trebui sa i le fi impartasit si care i-ar fi apropiat mai mult, el si le pastreaza intr-un fel pentru reintalnirea cu Shimamoto.

Iar cand se intalnesc, doi oameni rationali, constienti ca nu pot sa reinnoade o relatie ca si cum anii nu ar fi trecut peste ea, ca si cum fiecare zi ar fi fost petrecuta impreuna, incearca totusi imposibilul. Hajime se indragostestee din nou, dragostea pe care o tinea in el rabufnestte si se revarsa peste Shimamoto, care nu investeste insa totul in aceaasta relatie. O parte din ea, o parte din viata ei din trecut, dar si din prezent, ramane ascunsa, atat pentru noi, cat si pentru Hajime. Iar aceasta aventura nu il face pe Hajime decat sa se gandeasca mai mult la ea si sa o indrageasca mai mult, in comparatie cu viata lui simpla, normala, anosta intr-un fel.

haruki-murakami Amandoi sunt gata sa faca sacrificii pentru a-si implini relatia insa in timp ce pentru el sacrificiu inseamna renuntarea la sotia sa si departarea de fetele sale, pentru ea sacrificiul este insasi metoda de implinire a uniunii.

Dar in final, cele doua linii ale vietilor lor se departeaza, dupa ce s-au intersectat si s-au izbit una de alta, acum par divergente, 2 linii care s-au intalnit in trecut, dar care usor usor se departeaza, amintiri care usor usor se estompeaza si dispar.

Acel ceva special care mă impresionase mai demult s-a dus, constată Hajime. Recunosc şi acum că este dor o melodie frumoasă , dar atât. Nu am de gând să mă agăţ de o melodie frumoasă care nu mai trăieşte.”

 

Kaizen Express (Toshiko Narusawa, John Shook)

Large_kaizen_express_front_coverAm inceput de curand, datorita unei viitoare reprofilari profesionale, sa citesc cateva carti despre imbunatatire continua. Si prima a fost „Kaizen Express”.

Cartea este o introducere in productia de tip lean, respectiv explica elementele esentiale ale filosofiei imbunatatirii continue. Toate aceste procese provin din Japonia si au fost perfectionate sau inventate de cei de la Toyota, facand parte din faimosul Toyota Production System.

Pentru cei care nu sunt familiarizati cu imbunatatirea continua, aceasta filosofie, si aceasta carte, ne invata cum sa eliminam pierderile (au fost identificate 8 pierderi – defecte, supraproductie, asteptare, transport, inventar, miscare, procesaree excesiva si pierderea umana, respeciv nefolosirea la maximum a cunostintelor oamenilor) folosind anumite unelte, analize.

Toate procesele pot beneficia de aceste imbunatatiri, fie ca vorbim de proceese de productie, de munca de la birou, de activitati din viata noastra in afara orelor de munca (eficientizarea traseeelor din calatorii, etc.).

Este o carte buna pentru novicii din acest domeniu, care te ajuta sa ai baza pentru imbunatatire continua, iar, eu, personal, mi-am luat 3-4 pagini de notite (schite si desene in mare parte), care acum imi sunt de mare folos.

Ceea ce nu mi-a placut a fost faptul ca nu toti termenii erau explicati in momentul in care erau folositi pentru prima data. Faptul ca mi-am luat notite, insa, m-a ajutat sa pot sa revin asupra lor atunci cand le gaseam definitia si sa ii plasez in contextul general.

Totusi, profesionalismul autorilor est vizibil din mai multe puncte de vedere:

– exista o intrepatrundere dexplicatii, schite, exemple practice

– sunt atinse subiecte delicate, printre care cum sa integrezi oamenii care isi pierd rostul initial prin eficientizarea procesului

– exista un glosar foarte folositor de termeni

In concluzie, este o lectura specializata, insa folositoare pentru toti cei care simt ca ar putea sa fie mai eficienti decat in prezent.

De veghe in lanul de secara (J. D. Salinger)

de veghe in lanul de secara j.d. salingerImi pare rau ca nu am citit cartea asta in liceu.

Dintr-a 9-a sau a 10-a, de cand am auzit prima data vorbindu-se despre ea si pana acum, la 10 ani distanta, am acumulat atat de multe asteptari de la ea si atat de multe sperante. I was setting it up to fail.

Nu cred ca pot sa numesc neaparat dezamagire ceea ce am experimentat, dar a fost o asteptare in van a ceva. Nu stiam ce. Oricum, cartea s-a sfarsit si eu am citit ultimul cuvand fara sa pot respira usurata ca am gasit acel ceva. Am citit totul cu un nod in piept care nu a disparut niciodata.

Dar sa trecem peste incapacitatea mea de a gasi ceea ce cautam si sa va spun cate ceva despre carte, celor dintre voi care nu au apucat inca sa o citeasca.

Propozitiile curg atat de real si simplu incat dai pagina dupa pagina fara sa iti dai seama. Iubesc cartile de genul asta. Mi-a amintit de Extremely Loud and Incredibly Close pe alocuri.

Holden este naratorul unei scurte perioade din viata sa de liceu, iar noi strabatem atat gandurile sale, cat si intamplari triste sau amuzante, acele mici „chestii” din care la final e compusa viata fara sa iti dai seama.

Si traim ce traieste si el, impartasim sentimentele lui, el gandindu-se la scoala, noi gandindu-ne, poate, la cu totul altceva, intr-0 situatie cu totul diferita, singura constanta fiind sentimental descris de el, atat de familiar si noua.

“I was trying to feel some kind of good-bye. I mean I’ve left schools and places I didn’t even know I was leaving them. I hate that. I don’t care if it’s a sad good-bye or a bad good-bye, but when I leave a place I like to know I’m leaving it. If you don’t you feel even worse.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

Si la fiecare pas, intr-o propozitie mai mult sau mai putin stangace, neinlantuita inca in exprimari intelectuale, cum se cuvine pentru un pusti oarecum razvratit de liceu, se afla cate un sfat, cate un gand atat de profund, cate un miez de adevar nediluat.

“Make sure you marry someone who laughs at the same things you do.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

“People always clap for the wrong things.”
J.D. Salinger, The Catcher in the Rye

Cate un adevar pe care adese il uitam, fiindca adultii au lucruri mai importante de facut.

 

 

Femeile nu-si dau seama (Boris Vian)

femeile_nu_si_dau_seama_boris_vianVian nu se fereste sa jigneasca. Cred ca asta e cel mai strident take-away din acest roman.

Nu se fereste pentru ca nu o face cu rautate. Jignirile izvorasc din sinceritatea si imaturitatea personajelor sale. Din maniera stringenta in care mediul in care s-au dezvoltat e emanat prin totii porii acestora.

In „Femeile nu-si dau seama” asistam la o altfel de poveste politista, in care fratii Deacon incearca sa dejuce planurile unei retele de traficanti de droguri si prostitutie. Fratii Deacon, trebuie sa spun, nu sunt tocmai duo-ul model de personaje pozitive. Un playboy absolvent de Harvard si un student la medicina, 2 tineri bogati, aroganti, plini de ei, incearca sa destrame o retea de infractori condusa de o matroana. Sigur, faptul ca tot acest joc de-a soarecele si pisica (care isi schimba din cand in cand rolurile) porneste de la dorinta lui Francis Deacon de a-si salva o buna prietena si de a o indeparta din mediul care ii facea atat de mult rau ii face pe cei doi mai placuti decat ar fi, probabil, la prima impresie.

Pentru ca actiunea nu este una foarte complexa nu dau alte detalii, va las sa le descoperiti singuri. Ce as putea sa mentionez, in schimb, e ca desi personajele principale sunt masculine, cartea e intesata de personaje feminine dintre cele mai diverse. Am citit intr-o recenzie, ca Vian nu le trateaza pe acestea cu misoginism. ci cu un umor caracteristic lui Don Draper la tinerete. Diferenta dintre cele doua e insa prea subtila pentru mine si atunci o sa spun, in continuare, ca le trateaza cu un misoginism lipsit de rautate, cu un misoginism provenit din realitatea anilor ’50.

Daca l-ati citit pe Vian, probabil ati citit Spuma Zilelor.

Si e prea posibil sa nici nu fi auzit de acest roman, scris de Vian sub seudonimul Vernon Sullivan.

Dar probabil ca multi dintre voi stiti cum a murit autorul – in timp ce asista la proiectia filmului adaptat dupa romanul sau, Voi scuipa pe mormintele voastre.

Cu cativa ani inainte sa moara, Vian a semnat un contract de publicitate in America cu acest nume, pentru aceasta carte. Iar, datorita succesului surprinzator, Vian a mai completat seria americana cu inca 3 romane: Toti mortii au aceeasi piele, Moarte pocitaniilor si ultimul, Femeile nu-si dau seama.

„Femeile nu-si dau seama” (si poate si celelalte carti din aceasta serie, nu stiu sa va spun sigur) nu seamana cu romanele tipice ale lui Vian in care asistam la evenimente neobisnuite dintr-o lume aflata pe muchia fantasticului. Cu toate acestea, trebuie numai sa strabateti cateva pagini si ii veti recunoaste stilul ironic si autoironic, umorul neconventional si mesajele cateodata subtile, cateodata mai putin, dar intotdeauna foarte bine tintite.

 

*Le multumesc celor de la editura Univers pentru aceasta carte si pentru alte cateva despre care veti putea citi in curand 🙂

 

20 de ani in Siberia (Anita Nandris-Cudla)

de Costea Raluca-Gabriela

20 de ani in Siberia (Anita Nandris-Cudla)Cartea pe care doresc sa v-o prezint se intituleaza ,,20 de ani in Siberia” si este scrisa de o simpla bucovineanca – Anita Nandris-Cudla. In ciuda celor doar trei ani de scoala primara, talentul incomparabil al autoarei a fost recunoscut prin premiul acordat cartii – premiul ,,Lucian Blaga” oferit de Academia Romana.

Pentru a fi publicata in 1991 in cadrul editurii  Humanitas, aceasta marturie de valoare a parcurs un drum lung plin de obstacole. Incurajata de fratele ei mai mare, dr.Ion Nandris, Anita asterne cu cuvinte  simple, dar de o plasticitate vizuala remarcabila, intreaga ei suferinta din timpul comunismului intr-un caiet de 360 de pagini. Acest manuscris era singura ei avere dupa ce comunismul i-a luat totul. Indatoririle casnice nu o opresc din a insemna cate un drum parcurs spre lagar, un zambet al copiilor ei dupa ce au mancat sau o lacrima varsata din cauza soartei crude. Insa grijile gospodariei au fost insignifiante in comparatie cu ce ii cere autoarea nepotului ei, Gheorghe Nandris – sa treaca acest manuscris peste granita, in Romania. Comunismul era foarte strict. Nu trebuia sa aduci nici o acuza impotriva lui, iar acest document era o proba evidenta. Dar aceasta,,acuza” a trecut mai departe chiar pe sub nasul lor.

Monica Lovinescu numeste in mod plastic comunismul ,,ciuma secolului”. Iar fii Anitei  il boteaza,,comucidul”. Insa, orice denumire ar avea, comunismul inseamna acelasi lucru: nedreptate, foamete si moarte. Cartea, scrisa intr-o maniera simpla, este o dovada incontestabila a istoriei romanesti, o noua cronica scrisa fonetic moldoveneste, fapt ce denota autenticitate si veridicitate intamplarilor. Albumul de poze precum si lista cu cele 602 persoane deportate de la finalul cartii dau un plus de adevar povestii din carte.

Dupa infatisare, autoarea pare o simpla femeie de la tara, cu trasaturi comune si imbracata cu portul specific bucovinesc. Dar nimeni nu stie ca sub acest ,,ambalaj” simplu se afla o speranta a culturii romanesti. Destinul i-a suras din fericire, deoarece putini oameni aveau sau isi puteau perimite sa aiba fotografii din frageda copilarie in acea perioada grea, a Primului Razboi Mondial, cu atat mai putin oamenii muncitori de la tara.

Anita Nandris-Cudla ascunde printre filele cartii intreaga ei viata – din copilarie si pana in ultimii ani de viata. Insa, cel mai mult pune accent pe experienta sa ingrozitoare din timpul comunismului. Acest ,,jurnal” ne ajuta sa conturam si caracterul autoarei. Grija pentru mama ei este incomensurabila. Desi tanara si pregatita de maritis, aceasta are grija de mama ei bolnava, chiar si in acele momente dureroase cand este deportata, in 1941, impreuna cu familia ei. Modul in care actioneaza in acele clipe tensionate este si mai surprinzator. Scrie un mesaj pe o batista cu un creion chimic imprumutat si il arunca intr-o sticla pe gemusorul vagonului, in speranta ca cineva  il va gasi si va avea grija de mama ei lasata singura in casa. Cine ar fi crezut ca o femeie simpla de la tara poate actiona atat de precoce? Si ca are un spirit de observatie atat de dezvoltat? ,,Cand a inceput sa scoata lumia din casa, sa o incarce pe masini, s-a inceput un zgomot prin sat, de iti paria ca e la sfarsitul lumii. Glasuri de femei bocind, cum bocesc in urma mortului, copii racnind, felurite glasuri, carela piept micuti, care mai marisori.

poza din 20 de ani in Siberia (Anita Nandris-Cudla)

Cand au inceput sa se traga zori de zi, au inceput si masinile incarcate cu femei, copii si mai cateva bulendre. Se indreptau spre gara Sadagura. Care mai avia putere bocia, care plangia, care numai facia din cap semn de ramas bun.” Se bucura ca familia ei e unita si fratii se ajuta intre ei. Stie putina carte, dar face niste analogii care depasesc chiar si un om invatat. La rugamintile sotului ei de a se intoarce inapoi in sat, in ciuda invaziei muscalilor, ea il paraseste pe fratele sau care se indreapta spre Bucuresti si se intoarce in sat. Cand ia aceasta decizie, o futuna mare se starneste, iar acest semn divin il compara cu intamplarea din legenda Mesterului Manole – cand mesterul se roaga la Dumnezeu sa aduca o ploaie mare pentru a o intoarce pe nevasta sa din drum. In urma deportarii, urmeaza o serie de evenimente ce marcheaza viata sa si a copiilor sai. Foametea, mizeria si frigul lasa urme adanci, atat fizice cat si psihice.

,,Le dam cate o farmatura de pane la copii si ei o tineau in gura si o sugia ca pe o bomboana. Le paria ca asa mai bine au sa-si aline foamia. Se uitau la mine cu niste ochi galisti si plini de lacrimi si-mi spuneau, mama, tare ni-I foame.” Cu credinta in Dumnezeu au reusit sa treaca peste toate acestea, pe parcursul a 20 de ani. 20 DE ANI! de chin, in care au suferit de boli, de dor de pamanturile natale si de foame. M-au emotionat extraordinar intamplarile cu copii care ascundeau pe furis niste cartofi in papuci pentru a-si amagi foamea, cu Anita  care impartea portia ei de paine pentru a fi copiii satuli. Acelasi sentiment de maternitate il regasesc si in ingrijorarea ei pentru fiul mai mare, plecat pe mare pentru a castiga un ban, il regasesc cand Anita carpea sacii pentru a face copiilor de imbracat si in multe alte intamplari care o definesc pe Anita Nandris-Cudla – o mama adevarata.

Dupa aceasta experienta ingrozitoare in Siberia, Anita se intoarce acasa, dar descopera urmele adanci lasate de comunism – casa in care au trait nu le mai apartinea. Patriotismul ce zace in aceasta fiinta o face una din eroinele poporului romanesc, un simbol al rezistentei anticomunismului romanesc. ,,Mergem satul de-a lungul si de-a latul, ma uitam cu atata durere in suflet la fiecare poarta si ma gandiam, oare oi ajunge eu sa am o poarta, o casa; sa deschid fara sa supar pe nimene. Asia ca sa stie orisicine ca tare e scump cuibul tau.”

Langa povestea Anitei, se aminteste de o alta intamplare ce denota dorinta de libertate. ,,Sirul de cruci care se vad si astazi in cimitirul Mahala ne aminteste peste decenii ca setea de libertate este uneori mai mare chiar decat dorinta de a trai. Nu poate fi comparata decat cu al celorlalti tineri care, in decembrie 1989, in  fata armelor, strigau <<Vom muri si vom fi liberi>>. Unii au vazut in acestea un miracol.”

Va recomand sa cititi povestea profunda a Anitei, poveste ce zace in filele acestei carti. Este o marturie de valoare, pe care orice roman ar trebui sa o aiba pe rafturile bibliotecii. Este un document istoric, din perspectiva unei femei patriote si a unei mame grijulii, Anita Nandris Cudla.