Lolita (Vladimir Nabokov)

lolitaOare de ce nu v-am povestit niciodata despre Lolita? Nu stiu…intotdeauna a fost undeva acolo, „in the back of my mind”, dar niciodata nu mi s-a parut potrivit sa o descriu…

Nici acum nu sunt sigura daca voi reusi, daca voi gasi cuvintele potrivite, daca nu va voi pierde pe drum, intre contraste si intre moralitate si imoralitate, intre iubire si indiferenta.

Dar, in fine, m-am hotarat sa incerc.

Deja cu totii ati auzit despre acest roman, sunt sigura. Probabil, cei mai multi, remarci deocheate si goale.

Eu o sa incep prin a va spune cum trebuie sa il cititi. Ma intai cititorul trebuie sa coboare de pe piedestalul pe care se afla, cu siguranta. Sa nu mai priveasca prin ochii marunti ai moralitatii, moralitate pe care o imbratiseaza oricine atata timp cat nu e pus la incercare. Humbert, personajul pe care Nabokov il chinuie nesfarsit in roman, nu trebuie nici condamnat, nici compatimit, el trebuie inteles… Si pentru asta trebuie sa fim acolo, jos, la nivelul lui, la nivelul la care se fac alegeri, bune sau rele, dar pure, instinctive. Va recomand poate un pahar cu vin la acest roman 🙂

Sa va spun mai multe despre Humbert. E genul de barbat despre care ai impesia ca nu ai ce sa spui. Tipul din biroul mic de la  etajul nostru pe care nu am retinut niciodata exact cum il cheama. In fine, Humbert are aproape 40 de ani, un poet ratat transformat, ca mai toti de altfel, in critici ai…tuturor lucrurilor imprejuratoare. Are un venit stabil, multumitor, care parca ii sterge si mai mult din potentiala personalitate. Singurul lucru care il scoate pe Humbert din anonimat este pasiunea sa…suparatoare pentru tinerele fete, inca netrecute cu totul de varsta copilariei.

Lolita vine ca intruchiparea tuturor viselor lui Humbert, chintesenta nimfelor, de altfel o pustoaica dezinvolta, imorala, pe care mi-o imaginez in permanenta cu o acadea pe buze, incercand sa iasa in atentie si sa fure iubitii mamei. Un mic complex acolo poate.

Humbert este absorbit de dorinta si nimic nu mai conteaza, el e grotesc si amuzant in acelasi timp (pentru publicuri diferite, evident)… Ar face orice pentru a fi aproape de Lolita si acest orice a insemnat in roman un sacrificiu destul de mare: casatoria cu mama acesteia, Charlotte.

Planurile lui Humbert sunt date peste cap de Charlotte, o femeie enervanta si nu prea inteligenta, care o trimite pe Lolita la internat pentru a ramane singura cu proaspatul sau sot, fara sa banuiasca nicio clipa ca aceasta decizie il forteaza pe acesta sa ii planifice moartea.

Din nou, insa, visele lui Humbert devin realitate fara ca acesta sa actioneze in vreun fel si Charlotte moare intr-un accident.

Si, in sfarsit, Humbert se poate duce dupa Lolita, ca tatal sau vitreg venit sa o ia si sa o salveze de la o depresie generata de moartea mamei si de singuratate. Nu stiu daca mai e nevoie sa spun, dar niciunul dintre cel doi nu e prea consumat de tragica intamplare si isi petrec timpul impreuna, intr-un circuit prin America.

Interesant mi s-a parut ca, pe masura ce Lolita creste, Humbert nu isi pierde interesul. Probabil varsta paleste in fata sentimentului ca nu a avut-o niciodata cu adevarat, ca trupul acesteia a fost al lui, dar atat, a trebuit sa se multumeasca cu atat. Si, atunci, obsesia pentru tinere se transforma intr-o obsesie unidirectionata, catre o copila, tanara femeie, care i-a fentat in permanenta sentimentele.

Romanul continua, dar eu ma opresc aici cu dezvaluirile, macar sfarsitul sa ramana in ceata.

 

Nu mai stiu unde am citit ca romanul e de fapt despre legatura dintre Europa si America, o iubire intre matura si pedofila Europa si „proaspata” America. Nu stiu daca s-a gandit Nabokov la asta, dar m-a amuzat gandul.

 

Oricum, romanul este unul spectaculor, trist si respingator si amuzant in acelasi timp. Complex si simplu. Erotic si violent. Socant.

Poate mai socanta este reactia cititorilor, sau cel putin asa a fost in cauza mea. Un sentimet pe care nu-l consideri delor potrivit intr-un astfel de scenariu a iesit la liman: empatia. Si asta a schimbat complet perspectiva. De aceea v-am indemnat, la inceput, sa coborati de pe piedestal, pentru a lasa cumva usa deschisa empatiei.

 

Lolita – film 

lolita film

Deloc curios, romanul a fost ecranizat de mai multe ori.

Cel mai cunoscut si probabil cel mai bun film realizat dupa cartea lui Nabokov a aparut in 1962 si a avut-o in rol principal pe Sue Lyon – care a fost exact asa cum mi-am inchipui-o pe parcursul romanului.

Dar farmecul filmului a fost, tind eu sa cred, meritul lui Stanley Kubrick, bine cunoscutul regizor, pe care il stiti probabil deja datorita unor filme precum A Clockwork Orange, The Shinning sau Full Metaj Jacket.

Anunțuri

Ce ecranizari asteptam in 2013? (2)

Revin si cu a doua parte a ecranizarilor pe care le asteptam in 2013 🙂

Ender’s Game – 1 noiembrie

EG17_06909RC_V01b.JPG

Romanul lui Orson Scott Cart s-a vanzut deja in milioane de copii, iar filmul probabil va mai facilita vanzarea a cateva milioane 🙂

Orson ne povesteste despre Ender, care este un pusti cu abilitati…deosebite, abilitati care devin folositoare odata cu invazia extraterestrilor. Da, stiu, nu suna foarte…promitator/plauzibil (pe de alta parte…e un film despre o invazie extraterestra) sau macar a ceva cu care sa pot relationa in vreun fel. Dar poate doar am gasit eu o descriere foarte proasta a cartii si ar fi pusa mai bine in valoare prin alte cuvinte.

In orice caz, in rolul lui Ender il gasim pe tanarul actor din Hugo (la care sper ca v-ati uitat), iar eu sunt chiar curioasa sa-l vad intr-un rol/film atat de diferit.

Nu am citit cartea, dar…din cate am citit despre ea, am inteles ca ar contine teste/jocuri pe placul copiilor si sunt curioasa sa vad daca vor deveni la fel de populare precum bataile cu lightsabers 🙂 (probabil ca nu).

Cred ca filmul poate sa fie si foarte bun si foarte prost si mediocru, o astfel de poveste depinde cu totul de maniera in care ne este prezentata. Deci e un „wait and see” la mijloc. Iar pentru cei mai putin pasionati de acest fel de filme o sa enumar actorii ce vor juca in el, poate, poate ii conving asa sa-i dea o sansa: Abigail Breslin, Harrison Ford, Asa Butterfield (adica pustiul din Hugo, de care vorbeam mai devreme) si Ben Kingsley (printre altii, evident).

The wolf of Wall Street – 15 noiembrie

leonardo-dicaprio-arrested-on-wolf-of-wall-street

In 1990 Jordan Belfort, fostul pivot al cunoscutei societati de investitii Stratton Oakmont, a devenit unul dintre numele cele mai infame din domeniul finantelor din America. In cartea sa, „The wolf of Wall Street„, Jordan isi marturiseste faptele savarsite pe celebrul Wall Street, fapte care, de altfel, au rezultat intr-o condamnare penala.

Bazat pe acest roman, va aparea filmul cu acelasi nume, regizat de Martin Scorsese, dupa un scenariu scris de Terence Winter (cel care a scris si scenariile pentru The Sopranos si Boardwalk Empire).

Evident, daca filmul e regizat de Scorseze, in acesta trebuie sa joace si actorul sau preferat, Leonardo DiCaprio (chiar nicio surpriza aici:) ). Acesta il va interpreta pe Belfort, care a petrecut 20 de luni in inchisoare, refuzand sa coopereze intr-un caz de frauda cu titluri de valoare din 1990, caz care implica infiltrarea coruptiei si a mafiei pe…ati ghicit, Wall Street.

Printre actorii pe care ii vom vedea in film se mai numara si: Jonah Hill, Matthew McConaughey, Kyle Chandler si Jean Dujardin.

A most wanted man – 28 noiembrie

a_most_wanted_man

O sa avem parte de inca o adaptare dupa  John le Carré, dupa cea din 2010 facuta pentru Tinker, Tailor, Soldier, Spy (un film exceptional – inca mai astept ieftinirea cartii sau vreo oferta 🙂 ). De aceasta data, in A Most Wanted Man, vom urmari povestea unul musulma care a fost prin (la modul de…prins ca intr-o panza de paianjen) in razboiul international impotriva terorii, dupa imigrarea sa ilegala in Hamburg. Intrebarile despre adevarata sa identitate construiesc suspansul si intriga, in stilul specific al lui Carré.

Romanele lui John le Carré sunt dense si palpitante si se preteaza foarte bine regizarii unor filme inteligente. De aceasta data Willem Dafoe, Rachel McAdams, Philip Seymour Hoffman si Robin Wright vor interpreta personajele conturate de Carré. Dupa experienta primului film, astept cu nerabdare si aceasta ecranizare, astept un film inteligent, profund, care sa ma absoarba in lumea lui si sa ma tina „in priza” (da, da, e un cliseu) de la primul pana la ultimul minut.

The Hunger Games: Catching Fire – 22 noiembrie

The-Hunger-Games-Catching-Fire-Katniss-and-Finnick

Cel de-al doilea film din trilogia The Hunger Games…Aici trebuie sa recunosc ca nu l-am vazut pe primul. Stiu, nu va inchipuiati ca mai exista cineva care sa nu-l fi vazut… Oricum, sunt sigura ca fanii primului vor merge sa il vada si pe acesta si ca succesul sau va fi cel putin la fel de rasunator ca al primului (care a fost al 3-lea film din 2012 din punct de vedere al incasarilor – $408 milioane!). Istoria imi da dreptate pana acum, tinand cont ca e traditional ca al doilea film dintr-o serie sa aduca incasari mai mari decat primul 🙂

In plus, cartile lui  Suzanne Collins se vand in continuare foarte bine, ceea ce sustine teoria succesului pentru „Catching Fire„.

The Hobbit: The Desolation of Smaug – 13 decembrie

The Hobbit The Desolation of Smaug

Cel de-al doilea film din trilogia „The Hobbit„… Mi-a placut mult primul film din trilogie si sunt curioasa exact cum o sa „manageruiasca” aceasta a doua parte care nu are acelasi dinamism de care beneficiaza prima si ultima (daca ne gandim la desfasurarea actiunilor din carte). Oare o sa fie un film descriptiv, cu peisaje fantastice si legende spuse in timpul lungii calatorii? Oare o sa vedem exploatate relatiile particulare dintre anumite personaje?

The Secret Life of Walter Mitty – 25 decembrie

The Secret Life of Walter Mitty

Totul a pornit de la nuvela lui  James Thurber. Eu nu am citit-o, dar cautand detalii despre ea, am impresia ca e un fel de legenda pentru cunoscatori, cu scene punctuale si dense, care revin in mintea cititorului multi ani dupa prima lectura.

Tot ce pot sa va spune u despre ea e ca a aparut intr-o colectie care avea niste gaini pe coperta (ceea ce m-a intrigat foarte tare) si ca a fost pentru prima data publicata in The New Yorker, in 1939.

Aparent, este vorba despre un barbat manierat cu vise eroice cu ochii deschisi. Asta nu-mi spune foarte multe, deci ar trebui sa o caut sa o citesc mai degraba, sa-mi satisfac curiozitatea.

In 1947 s-a mai facut un film dupa aceasta nuvela, film in care a jucat Danny Kaye (dragul de el – exact expresia care mi se pare ca se potriveste cand aduce cineva vorba de Danny), iar de aceasta data ii vom vedea in film pe Ben Stiller, Kristen Wiig si Adam Scott (ceea ce m-a dus putin cu gandul la o paralele intre Danny Kaye si Ben Stiller, ce credeti?).

 

In plus, desi nu au o data confirmata, se zvoneste ca vor mai iesi, tot in 2013:

Filth (dupa romanul lui Irvine Welsh), poveste centrata pe Bruce Robertson, un politist mizantrop cu o sacaitoare dependenta de cocaina

The Double (dupa romanul lui Jose Saramago), povestea unui profesor de istorie care isi vede „dublura” intr-un film si, contrar judecatii sale, hotaraste sa il urmareasca. Ceea ce incepe ca un capriciu se sfarseste intr-o meditatie „intunecata” asupra identitatii si, poate, asupra ipotezei din spatele clonarii, ca suntem mai degraba definiti de aspectul nostru exterior, decat de suma experientelor pe care le traim

Labor Day (dupa romanul lui Joyce Maynard) – despre un tanar inadaptat de 13 ani care invata cele mai importante lectii ale vietii de la un necunoscut

Winter’s Tale (dupa romanul lui Mark Helprin) – abia astept sa vad New York-ul in epoca victoriana 🙂 si actori precum Russell Crowe, Will Smith, Colin Farrell si Jennifer Connelly plimbandu-se pe strazile sale).

Ce ecranizari asteptam in 2013? (1)

Anul trecut am avut o multime de ecranizari interesante. Si multe dintre acestea au fost finaliste la Oscar 🙂

Silver Linings Playbook, adaptarea lui David O. Russell dupa romanul lui Matthew Quick, a fost, de fapt, singurul film nominalizat pentru „the Big Five” (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai buna actrita si cel mai bun scenariu – fie adaptat, fie original).

(L-R) JENNIFER LAWRENCE and BRADLEY COOPER star in SILVER LININGS PLAYBOOK

 

Dar lista este completata de multe alte filme interesante precum: Argo (bazat pe cartea lui Tony Mendez,”The Master of Disguise”), Les miserables (dupa romanul lui Victor Hugo), Life of Pi (dupa romanul cu acelasi nume a lui Yann Martel), Lincoln (bazat pe „Team of Rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln” de Doris Kearns), The Sessions (bazat pe eseul lui Mark O’Brien), Anna Karenina (dupa celebrul roman al lui Leo Tolstoy), Snow White and the Huntsman si Mirror Mirrow (dupa basmul fratilor Grimm) , The Hobbit: An Unexpected Journey (stim deja cu totii, este dupa romanul fantasy al lui JRR Tolkien) si am putea sa includem chiar si Skyfall, desi nu este creat dupa o carte anume, dar, nu-i asa, personajul principal a fost conturat pentru prima data in cartile lui Ian Fleming.

O lista impresionanta, nu?

Acum sa vedem ce ecranizari sunt pregatite pentru 2013, doar trebuie sa stim in avans, sa avem timp sa citim mai intai cartile 🙂

The Host – 29 martie
the_host_2013

Deoarece nu avem niciun film „Twilight” in 2013, atentia fanilor acestuia se poate canaliza catre cealalta carte a lui Stephenie Meyer, „The Host. Putin din intriga:  dupa ce Melanie Stryder (interpretata de Saoirse Ronan) este injectata cu un parazit de origine extraterestra, aceasta ar trebui sa ajute extraterestrii sa cucereasca Pamantul, insa sentimentele umane, precum iubirea si compasiunea, inca raman in sufletul acesteia si impiedica o punere perfecata in practica a planului. Da, recunosc, nu e un film la care as vrea sa ma uit, dupa cum nu m-am uitat nici la Twilight, dar l-am trecut in lista pentru fanii genului si pentru ca…poate ne surprinde?

Mood indigo – 24 aprilie

mood-indigo-film

Intram in lumea fantastica a romanului suprarealist „Spuma zilelor” de Boris Vian, interpretat prin prisma regizorului Michel Gondry (sigur stiti un alt film regizat de acesta, „Eternal Sunshine of the spotless mind”).
Nori roz, care ne duc cu gandul la vata pe bat, femei care sunt incarnarea unor melodii si o poveste de dragoste pusa in dificultate, acestea sunt ingredientele filmului „L’écume des jours” – numele original al filmului. Ingredientele bizare mi-au starnit curiozitatea si, personal, m-am hotarat sa caut cartea in librarii, inainte sa apara filmul 🙂

The Great Gatsby – 10 mai

ap-film-the-great-gatsby

Mi-e greu sa cred ca exista cineva care nu a auzit de aceasta carte si probabil exista, de asemenea, multi care au vazut una dintre ecranizarile sale anterioare. Sa vorbim totusi despre cea ce va urma.. 🙂

Ecranizarea dupa romanul lui F. Scott Fitzgerald este filmul care va deschide oficial Festivalul de film de la Cannes din acest an. O sa aflam/retraim povestea lui Nick Carraway, un scriitor aspirant care se muta in New York in anii ’20 si este intrigat de vecinul sau, Jay Gatsby, un milionar cu un trecut misterios. Filmul este regizat de Baz Luhrman (pe care o cunoasteti pentru „Moulin Rouge”, „Australia” ,”Romeo+Juliet”), iar distributia este impresionanta – sau pe masura romanului, cuprinzandu-i pe Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire, Carey Mulligan, Joel Edgerton, Jason Clarke si Isla Fisher.

World War Z – 21 iunieworld-war-z-brad-pitt

World War Z: An Oral History of the Zombie War este un best-seller scris de Max Brooks, fiul lui Mel Brooks si Anne Bancroft. Romanul lui Brooks are actiunea plasata in viitor, la zece ani dupa izbucnirea unui Razboi Mondial impotriva Zombilor si este format dintr-o serie de interviuri luate supravietuitorilor acestui masacru.
Probabil nu reiese un bun gust desavarsit din aceasta descriere, darBrad Pitt va fi in rolul principal, ceea ce m-a determinat sa il includ in lista 🙂

Percy Jackson: Sea of Monsters – 16 august

Percy Jackson Sea of Monsters

Primul film „Percy” a facut peste $225 milioane cand a aparut, in 2010, si, de atunci, francizele carti pentru copii/adolescenti – ecranizari au devenit din ce in ce mai apreciate la box-office, iar cartile autorului Rick Riordan au crescut de asemenea in popularitate. Pentru cei carora nu le este familiara povestea, voi spune doar esentialul: totul se centreaza pe cautarea Lanii de Aur.

In timp ce tinerii cititori iubesc mult laudata serie „Percy Jackson and the Olympians” a lui Rick Riordan, opiniile criticilor despre primul film din serie („The Lightning Thief„) au fost impartite, multi spunand ca a avut stil, dar nu si substanta, fiind, in acelasi timp, stereotipic, in timp ce altii au sustinut ca fidelitatea fata de roman era singura modalitate de „a face dreptate”. Foarte probabil, aceeasi va fi dezbaterea si dupa acest al doilea film.

Paranoia – 4 octombrie
paranoia film

Bazat pe romanul lui  Joseph Finder, despre spionaj corporativ, filmul va spune povestea unui tanar, angajat entry-level la o corporatie puternica si care este fortat sa devina un spion infiltrat in „esantioanele superioare” ale celui mai mare competitor.

Liam Hemsworth, Gary Oldman si Harrison Ford vor aduce romanul la viata. Sper sa avem parte de o ecranizare frumoasa, punctul de pornire este pe placul meu 🙂

Carrie – 18 octombrie
carrie film 2013

Probabil acest roman nu mai are nevoie de nicio introducere. Scris de cel mai cunoscut si apreciat scriitor de povest horros, Stephen King, „Carrie” va avea parte de o noua ecranizare, de data aceasta in regia unei femei – Kimberly Pierce (a mai regizat si „Boys dont cry”, in caz ca l-ati vazut).

Pentru cei care nu au citit inca romanul (cititi-l!), Carrie este o adolescenta retrasa, tinuta din scurt de mama sa foarte religioasa si care, deloc surprinzator, devine tinta tuturor glumelor rautacioase ale colegilor de clasa. In timpul balului de absolvire acestia duc totul prea departe cu o gluma, iar in Carrie dobandeste puteri telekinetice.

 

P.S. Au aparut deja Beautiful Creatures (dupa romanul pentru adolescenti al lui Kami Garcia si Margaret Stohl), Night Train to Lisbon (dupa bestseller-ul international de Pascal Mercier) si Safe Haven (o noua ecranizare a autorului de bestseller-e Nicholas Sparks – The Notebook, The last song, A walk to remember, Dear John)

Ion (Liviu Rebreanu)

ion liviu rebreanu Imi pare rau ca „Ion” e lectura obligatorie prin liceu. Asta o face din start o lectura indezirabila pentru tineri si da impresia ca e un roman de citit pe la varsta de 15 ani.

Mie, insa, mi se pare unul dintre cele mai frumoase si complexe (psihologic) romane clasice romanesti. Bine, probabil si faptul ca e un roman clasic romanesc il face destul de putin atractiv… Noi (generic) suntem prea buni pentru romanele clasice romanesti sau ele sunt prea previzibile si plictisitoare pentru noi.

Nu spun, desigur, ca trebuie sa citim toti clasicii nostrii, din scoarta in scoarta. Spun doar ca sunt cateva romane care merita atentia noastra, printre care si „Ion”. Iar acum, in fine, sa va spun cate ceva despre roman pentru cei ce nu l-au citit inca sau pentru cei ce l-au citit fortati in liceu, cate un paragraf la 2 pagini sau au citit un rezumat pe net sa dea impresia ca stiu despre ce e vorba. Poate va conving sa ii mai dati o sansa.

Mai intai despre cum s-a „nascut” aceasta carte

Romanul s-a nascut din franturi de realitate.

Liviu Rebreanu marturisea la un moment dat ca, in lunga perioada cat a durat scrierea romanului (de sapte ani!), un rol important l-a avut, pe langa amplul material documentar, o scenă vazuta pe colinele dimprejurul satului, care l-a impresionat in mod deosebit: „…un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare, care s-a aplecat deodată şi-a sărutat pământul. L-a sărutat ca pe-o ibovnică. Scena m-a uimit şi s-a întipărit în minte, dar fără vreun scop deosebit, ci numai ca o simplă ciudăţenie.”

O alta intamplare ce l-a inspirat pe Rebreanu i-a fost relatata de catre sora sa, Livia: o fata instarita, ramasa insarcinata cu un tanar sarac, a fost batuta cumplit de tatal ei pentru ca trebuia sa se inrudeasca acum cu un sarantoc, care nu iubea pamantul si nici nu stia sa-l munceasca.

Un alt eveniment care l-a marcat in mod deosebit a fost convorbirea pe care a avut-o cu un tanar taran, muncitor si indemanatic, pe nume Ion Boldijar al Glanetasului, care insa nu avea pamant si pronunta acest cuvant cu „atata sete, cu atata lacomie si pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata…„.

Despre roman

Ion” ilustreaza lupta pentru pamant, intr-o lume in care acesta este echivalentul averii si al statutului social. Avem, pe de o parte, lupta pentru pamant a personajelor, cu eforturile si sacrificiile pe care le fac pentru a-l obtine, si, pe de alta parte, lupta care se da in interiorul lui Ion, intre a se casatori cu Ana pentru pamant si a se casatori cu Florica, femeia pe care o iubeste. Aceasta batalie interioara il macina continuu si orice alege ramane cu gandul la ceea ce a pierdut. Fericirea este astfel imposibila.

Numai o pasiune puternica, unica, nezdruncinata da preţul adevarat vietii„, spune la un moment dat Rebreanu in roman. Astfel, pot spune ca pasiunea pentru pamant a fost cea care a dat pret vietii lui Ion, dar, in acelasi timp, a fost cea care i-a negat fericirea, transformandu-se intr-o obsesie pe care nu a putut-o stapani.

Romanul e cutremurator, e scris atat de realist si Rebreanu da atata libertate personajelor (desi romanul este atat de riguros structurat) sa isi aleaga singuri destinul, sa isi dezvaluie treptat si firesc firea, sa fie cumpatate sau sa izbucneasca…incat esti cu totul convins ca intamplarile acelea, atat de dramatice, s-au petrecut cu adevarat, undeva in inima unui sat si ca, la fel ca si in carte, forta distructiva dinauntrul lui Ion a fost prea puternica si nimeni nu a reusit sa o stapaneasca.

Putin despre Liviu Rebreanu

Informatii despre Liviu Rebreanu gasiti peste tot, as vrea doar sa marchez putin impactul pe care l-a avut asupra literaturii romanesti, fiind considerat creatorul romanului romanesc modern – „Ion” este primul roman realist obiectiv din literatura noastra, iar „Padurea spanzuratilor” este primul roman obiectiv de analiza psihologica scris in Romania.

Rebreanu este „un mare creator tocmai prin intuitia ritmului etern al existentei satului” (N.Manolescu).

Film: Ion Blestemul pamantului / Blestemul iubirii

ion - rebreanuIon a fost ecranizat in 1980, in doua parti, „Blestemul pamantului”si „Blestemul iubirii”, surprinzand perfect in cuvinte lupta intre cele doua forte.

Filmul a reprezentat debutul actorului Serban Ionescu, care l-a interpretat pe Ion, iar regia i-a apartinut lui Mircea Muresan.

„Traiectoriile personajelor se înscriu şi se topesc într-o frescă lucrată cu simţul măsurii, cu accentele atenuate sau reliefate într-o remarcabilă fluenţă.” – Valerian Sava – 1980 (Cinema)

Numele trandafirului (Umberto Eco)

Numele trandafirului” e o carte frumoasa si grea, in stilul tipic al lui Umberto Eco, care te copleseste cu cunostiintele sale.

Intram intr-un univers necunoscut si destul de rece, in anul 1327, intr-o manastire italiana bogata, in care franciscanii sunt suspectati de erezie, iar calugarul William of Baskerville este trimis de Abate pentru a descifra misterul. Acesta ajunge la manastire impreuna cu tanarul sau novice, Adso, din perspectiva caruia este povestit intreg romanul.

Initial universul romanului poate parea greu de strapuns, nefamiliar si neprietenos, dar dupa cateva pagini, cand incepi sa intelegi intriga, sa cunosti personajele, sa te familiarizezi cu maniera (probabil total straina) in care isi petrec viata, romanul devine unul captivant.

Nenumaratele insertii culturale, prezente inca din primele capitole, pot fi pe alocuri greu de inghitit (desi internetul mai diminueaza acest inconvenient daca ai rabdarea sa cauti), iar pasajele in latina, netraduse (cel putin in versiunea pe care am citit-o eu), ingreuneaza putin firul povestii. Cu toate acestea, „Numele trandafirului” este unul dintre romanele mele preferate, o provocare culturala, un roman care simti ca te imbogateste si, foarte important, un roman al carui final nu este unul previzibil.

Si acum sa revenim la firul naratiunii.

Scenariu este unul apocaliptic – in sapte zile un criminal savarseste sapte crime in incinta manastirii. Calugarul William este cel ce isi asuma rolul de detectiv si, folosindu-se de o logica impecabila si de o gandire „ascutita”, acesta aduna probe, descifreaza simboluri si manuscrise codate si incearca sa conecteze misterul crimelor cu cel al bibliotecii manastirii.

Dupa cum probabil anticipati, numeroase obstacole apar in calea calugarului, dar ma voi opri aici pentru a nu dezvalui prea multe. Tot ceea ce vreau sa mai spun este ca povestea este captivanta, imprevizibila si foarte bine construita, iar William of Baskerville, acest Sherlock Holmes al calugarilor, asemenea tuturor celorlalte personaje din roman, desi cu o personalitate  bine definita si avand cateva trasaturi definitorii (apar cateva clisee psihologice/de personalitate), este complet credibil si uman.

Ecranizare

Romanul a fost ecranizat in 1984, beneficiind de o pelicula ce a ramas fidela viziunii lui Umberto Eco.

Filmul creaza o atmosfera apasatoare, un amestec de sumbru, grotesc si comic, care insoteste perfect desfasurarea actiunii.

In ceea ce priveste personajele, Sean Connery este cel ce da viata lui William of Baskerville, intr-o interpretare ce mi s-a parut a fi neasteptat de fireasca si credibila, iar Christian Slater este un novice foarte convingator, ajutat probabil si de varsta de doar 15 ani pe care o avea la acel moment.

Ma opresc aici, recomandand atat cartea, cat si filmul, o combinatie ce poate duce la un weekend foarte reusit.

The Bro Code (How I met your mother)

Pentru cei ce nu stiu despre ce e vorba, uitati-va la „How I met your mother”.

Nici catre ceilalti nu am foarte multe de spus, tinand cont ca „The Bro Code” nu e o carte propriu-zisa, ci o colectie de reguli dupa care, teoretic :), ar trebui sa se ghideze „the bros”.

Din cate stiu eu, e prima data cand codul apare intr-o forma scrisa, desi conceptul codului este cu mult mai vechi decat filmul. Eu cred ca istoria l-a asteptat pe Barney (aka Neil Patrick Harris).

Cu „legi” mai scurte si mai lungi, cartea e in mod evident foarte usor de citit, amuzanta, relaxanta si orice alt apelativ mai gasiti pe aceasta linie. Si, citez „By upholding the tenets of this sacred and legendary document, any dude can learn to achive Bro-dom.” Deci e biblia prieteniilor dintre tipi si a comportamentului pe care trebuie sa il adopte in societate.

Pentru ca nu pot sa fac o recenzie, din motive sper eu evidente, o sa va transcriu cateva dintre legile pe care trebuie sa le urmati ca sa ajungeti in „Bro heaven” (vorbesc cu baietii normal:) ).

Vor fi in engleza, ca sa nu pierd din inteles sau farmec 🙂

„A bro never dances with his hands above his head.”

„A bro should be able, at any time, to recite the following reigning champions: Super Bowl, World Series and Playmate of the Year.”

„Even in a fight to the death, a Bro never punches another Bro in the groin.”

„A Bro never wears pink. Not even in Europe.”

„The mom of a Bro is always off-limits. But the stepmom of a bro is fair game if she initiates and/or is wearing at least one article of leopard print clothing…provided she looks good in it…but not if she smokes menthol cigarettes.”

„Unless he has children, a Bro shall not wear his cell phone on a belt clip.”

Extremely Loud and Incredibly Close (Jonathan Safran Foer)

Pentru ca nu am putut scrie despre cartea asta decat in limba in care am citit-o:

Extremely Loud and Incredibly Close” is just that, a book that resonates so loudly inside of you and that gets unbelievably close to you. It usually happens that I get attached to a character and I’m sad when he’s sad and joyful when he’s joyful, but in this case, what I got attached to was the book in itself. Maybe I got attached to the action of storytelling, cause Jonathan was so dedicated and wonderfully gifted in this manner, maybe I got attached to the ideas in the book, maybe it was the addictive sad-joyful feeling that the book gave me. I can’t put my finger on it, but something really touched a nerve.

Getting back to the novel, there’s a lot I would want to say and, in the same time, there is so little I would want to reveal, in order to let you discover everything by yourselves – though I feel that it is not the story in itself that makes this book so fascinating, but the details and the feelings it brings out in people.

There are many ideas behind this book: of death, of waste, of love, of forgiveness, of insecurity, of anger and of transience, and they made me feel extremely sad and incredibly self-conscious, but even more, they made me feel extremely vibrant and incredibly eager to live. And it was such a refresing feeling.

Despite this overwhelming number of ideas that the book joins, I think what Jonathan was ultimately trying to do was make us understand 9/11, not as a historic and devastating moment, not as statistics, but as a tragedy in the life of each and every person that had someone they loved in one of the 2 towers.

Basically the novel revolves around the story of a 9 year old boy that loses his father in 9/11 (though it comprises many more universes than this main one). And one of the reasons I found it to be so loud and clear is probably ‘cause it puts us face to face with the pure and simple feelings of that very young boy, Oskar. And we stay with him as those feelings get correspondents in actions; and the actions are again simple, meaningful and naive, in a way that unfortunately gets lost with age.

After his father passes away, Oskar finds what he believes to be one last clue that was left for him, much like in the games they always used to play together. So, naturally, he goes on a quest to find out what the story behind the clue is. But it’s actually a quest that has the simple purpose of keeping him connected with his father a little while longer. Like nothing had changed.

And though not many of us have passed through something even slightly resembling 9/11, Oskar’s story, of loss and anger, of pain and just trying to keep someone you lost as part of your life, is very easy to connect to; cause, giving a broad meaning to it, most of us have lost something or someone and have passed through all that sequence of feelings.

But, putting aside Oskar’s universe, I surprisingly felt a connection with characters that had stories in which I couldn’t find any resemblance with my own. And that was another thing I really appreciated throughout the book.

I’m aware that all of this might sound like a praise to the novel and, though personally I have found it enriching, I can mention some possibly (slightly) irritating points, one of them being that the main character might have been build looking too much at other fictional characters (such as Herzog or even Holden Caulfield?) and, another, that at times, you could distinguish Jonathan using a particular writing technique, and I’m not saying he shouldn’t have or criticizing his choice of techniques, I’m just saying he didn’t mask them as well as he might have thought.

With that being said, to me, this book was one that truly deserved the hours I spent reading it and I find my time to be very valuable 🙂

The movie

All these qualities that Jonathan Foer infused into his book also inspired some very talented people to make a movie after it. And so, Tom Hanks, Sandra Bullock, Thomas Horn and many others put the images and voices into this incredible story. And it was much like I had imagined it, which I have to admit doesn’t often happen with movies, but I am very happy it did in this case. And it just completed the experience.

Now, after „listening” to all of this, I hope you will have the curiosity of reading „Extremely Loud and Incredibly Close”, or watching the movie, as I’m sure any of the two will determine you to do the other as well.