La sud de granita, la vest de soare (Haruki Murakami)

la sud de granita, la vest de soarePentru mine, „La sud de granita, la vest de soare” este o carte despre obsesie. Nu despre dragoste, nu despre relatii, nu despre vise, ci despre obsesia asupra unui lucru neterminat, care te impiedica sa apreciezi ceea ce ai si sa te daruiesti din nou, cu totul.

Pagina cu pagina, il urmarim pe Hajime din copilarie si pana la maturitate, il vedem prin prisma relatiilor sale, de copil, de adolescent, de adult. Prim prisma relatiilor sale, a iubirilor sale, a obsesiilor sale si, nu in ultimul rand, a greselilor de care este atat de constient.

Surprinzator, pentru mine cel putin, a fost ca iubirea care s-a transformat in obsesie a fost cea de la varsta copilariei, desi la acea varsta acest sentiment inca nu prinsese contur. A prins insa contur, odata cu anii, prin prisma amintirilor despre Shimamoto, pe care Hajime le-a pastrat cu sfintenie.

Hajime, acum la peste 30 de ani, cauta ce n-a avut niciodata, vrea sa regaseasca acea relatie de prietenie si sa aiba, odata cu ea, relatia amoroasa fabricata de-a lungul anilor in mintea sa. Insa putini sunt cei care pot sa redobandeasca ceea ce au avut. Cu atat mai putin sa dobandeasca mai mult decat au avut. Daca 2 oameni se reintalnesc dupa ani de zile, acei ani isi lasa amprenta asupra lor, nu mai pot porni din acelasi punct. Cu greu se pot relega relatii, cu atat mai greu se pot relega relatii care nu au existat cu adevarat niciodata. Relatia din copilarie a ramas aceeasi numai izolata la acel timp si la acei copii, in prezent aceeasi relatie nu mai poate fi refacuta prin reintalnirea celor 2 adulti, care s-au dezvoltat si au crescut dupa alte sisteme de valori, in alte conditii, langa alti oameni.

Desi Hajime a mai avut o relatie in tinerete si are in prezent o familie frumoasa, completa, el tanjeste dupa aceleasi amintiri. Obsesia izvoraste dintr-o relatie neterminata si dintr-o decizie care nu simte ca i-a apartinut intru totul (departarea de Shimamoto).

Si obsesia il face sa isi subestimeze sotia. Toate acele ganduri care ar trebui sa i le fi impartasit si care i-ar fi apropiat mai mult, el si le pastreaza intr-un fel pentru reintalnirea cu Shimamoto.

Iar cand se intalnesc, doi oameni rationali, constienti ca nu pot sa reinnoade o relatie ca si cum anii nu ar fi trecut peste ea, ca si cum fiecare zi ar fi fost petrecuta impreuna, incearca totusi imposibilul. Hajime se indragostestee din nou, dragostea pe care o tinea in el rabufnestte si se revarsa peste Shimamoto, care nu investeste insa totul in aceaasta relatie. O parte din ea, o parte din viata ei din trecut, dar si din prezent, ramane ascunsa, atat pentru noi, cat si pentru Hajime. Iar aceasta aventura nu il face pe Hajime decat sa se gandeasca mai mult la ea si sa o indrageasca mai mult, in comparatie cu viata lui simpla, normala, anosta intr-un fel.

haruki-murakami Amandoi sunt gata sa faca sacrificii pentru a-si implini relatia insa in timp ce pentru el sacrificiu inseamna renuntarea la sotia sa si departarea de fetele sale, pentru ea sacrificiul este insasi metoda de implinire a uniunii.

Dar in final, cele doua linii ale vietilor lor se departeaza, dupa ce s-au intersectat si s-au izbit una de alta, acum par divergente, 2 linii care s-au intalnit in trecut, dar care usor usor se departeaza, amintiri care usor usor se estompeaza si dispar.

Acel ceva special care mă impresionase mai demult s-a dus, constată Hajime. Recunosc şi acum că este dor o melodie frumoasă , dar atât. Nu am de gând să mă agăţ de o melodie frumoasă care nu mai trăieşte.”

 

Reclame

Biblioteca bloggerului roman 2013 [2]

Va povesteam acum putin timp de provocarea lui Chinezu.

Pentru cei care nu stiu despre ce e vorba, ideea era sa realizam un fel de centralizare a cartilor pe care le-au citit bloggerii romani in 2013 si, mai apoi, sa facem un top centralizat al cartilor si autorilor.

Zis si facut 🙂 Cu ingeniozitatea lui Chinezu, input-ul bloggerilor, munca de centralizare a Soniei Spatariu si design-ul lui Cristi Florea am ajuns la infograficul de mai jos.

M-am bucurat sa aflu ca Soseaua Catelu 42 a Alinei Nedelea a fost cea mai citita carte, m-a mirat putin faptul ca nu avem lecturi atat de diversificate pe cat as fi crezut sau, altfel spus, ca avem multe lecturi commune. Dar (all in all) mi s-a parut o initiativa interesanta  si am gasit atat carti, cat si autori de trecut in continuarea listei personale de lecturi.

biblioteca_bloggerului_roman_infografic

 

M-am gandit ca poate va intereseaza mai in amanunt ce carti s-au citit si, astfel, am postat si completarea de mai jos. Sa stiti ca s-au luat in calcul primele 10 carti favorite citite in 2013 de fiecare blogger, deci puteti considera cartile de mai jos recomandari 🙂

procente carti citite

Pariuri pe Nobel

Daca am da ascultare zvonurilor si, mai mult, caselor de pariuri, am putea spune ca Nobelul pentru Literatura in 2013 va ajunge, cel mai probabil, la Haruki Murakami.

Ladbrokes dau o cota de 3-1 scriitorului japonez, cea mai mica din acest an. Tot Ladbrokes dau o cota de 6-1 scriitoarei americane Joyce Carol Oates, o cota de 7-1 scriitorului ungar Peter Nádas, o cota de 10-1 scriitorului Ko Un din Coreea de Sud si o cota de 12-1 scriitoarei canadiene Alice Munro.

Bineinteles, aceasta nu este nicio garantie si nu ar fi pentru prima data cand Ladbrokes nu ar ghici castigatorul 🙂

harukiHaruki Murakami, intre cultura japoneza si cea americana

Murakami a crescut intre doua culturi, iar cartile sale oglindesc din plin aceasta intersectie, care, personal, mi se pare una foarte potrivita. In Japonia, criticii in definesc ironic, fie ca autor japonez care scrie romane americane, fie ca scriitor american care scrie in limba japoneza. Publicul nu asculta insa de critici si nu ar fi acesta singurul exemplu in care critici nemultumiti si milioane de exemplare vandute in toata lumea ar merge mana in mana, fara sa se influenteze.

Din cauza succesului de care s-au bucurat romanele sale, multi il considera in prezent pe Murakami un fabricant de bestseller-uri. Eu nu ma numar printre ei si, sincer, mi se pare ciudat ca atunci cand aceste carti frumoase, cu substrat, cu imbinari subtile de coduri culturale, au success, in loc sa ne bucuram, acuzam autorul ca a devenit un on de afaceri. Murakami nu a mers pe o cale cunoscuta spre success, el a dezvoltat gustul nostru pentru romanele sale si pentru asta merita macar sa il numim scriitor si nu om de afaceri.

In plus, sa nu uitam de premiile importante pe care acesta le-a castigat de-a-lungul carierei sale: Premiul Gunzo pentru romanul Kaze no uta o kike (Sa ascultam vantul) in 1979, urmat de Automatul 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982). Impreuna, acestea formeaza „Trilogia Şobolanului“, distinsa cu  Premiul Noma.

Persoana, nu scriitorul

Recunosc ca s-ar putea sa fiu putin subiectiva deoarece, citind despre el, am aflat ca imi place nu numai ca scriitor, dar si ca persoana.

Imi place faptul ca e pasionat de jazz si ca asta l-a impulsionat sa isi deschida un club in Tokyo.

Imi place ca nu s-a angajat la Mitsubishi, asa cum ar fi vrut parintii sai, si, in schimb, a inceput sa scrie.

Imi place ca a tradus in japoneza cartile unor scriitori precum F.S. Fitzgerald, John Irving, Truman Capote, J.D. Salinger, Raymond Carver.

Sa revenim insa la premiul Nobel din acest an…

Murakami a fost printre favoriti si in anii trecuti, iar, in acest an, acesta „nominalizare” pare sa se datoreze traducerii in engleza (inainte de publicare) a ultimului sau roman: Colourless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage – ceea ce este, din punctual meu de vedere, o realizare importanta.

Nu stiu daca Murakami viseaza la acest premiu sau nu (desi mi-e greu sa cred ca exista un scriitor care sa nu ravneasca la el), dar eu cred ca il merita si m-as bucura sa il vad castigator.

Din fericire nu mai e mult pana cand curiozitatea noastra va fi satisfacuta – in octombrie va fi decernat premiul din acest an, in valoare de £780,000 (valoarea contant cel mai putin in aceasta situatie, probabil ar fi putut sa fie reprezentat si de o simpla diploma si nu ar fi schimbat nimic)!

In noapte (Haruki Murakami)

haruki murakamiMai multi ati cerut o recenzie pentru 1Q84, o sa ajung si acolo, promit.

Insa, pentru moment o sa va vorbesc despre „In noapte„. Este prima carte a lui Murakami pe care o citesc si am senzatia ca nu am inceput cum trebuie, asta, pe de o parte pentru ca nu m-a izbit vreo pasiune nebuna pentru carte sau autor, asa cum ma asteptam si, pe de alta parte, pentru ca, din cele cateva opinii pe care le-am auzit/citit, nu este tocmai printre cele mai bune opere ale sale.

Dar asa s-a intamplat si daca asta am citit, despre ea numai pot sa va povestesc.

O sa incep cu un lucru minunat si anume ca romanul mi s-a parut incredibil de usor de citit. Sau poate nu e un lucru atat de bun, dar eu asa o sa-l consider. Asta si datorita modului in care a fost tiparit, cu caractere mari, cu spatii intre capitole. Dar si datorita felului in care Murakami isi pune povestea in cuvinte. Totul este fluid, te face sa citesti pagina cu pagina si sa nu te opresti pana la final.

Romanul are doua planuri, unul realist, altul fantastic, care se impletest, nu extraordinar de reusit dupa parerea mea, dar, se impletesc in incercarea de a crea un intreg. In planul realist se afla Mari si in cel fantastic se afla (sau este captiva?) Eri, sora sa, doua surori ale caror nume se diferentiaza numai printr-o silaba, dar ale caror vieti de mult nu mai au nimic in comun.

in noapte haruki murakamiTotul se desfasoara intr-o singura noate, a carei evolutie o vedem ora cu ora, la inceputul fiecarui capitol fiind notat momentul exact la care se desfasoara actiunea, astfel incat simtim parca cum ne cufundam din ce in ce mai mult in intunericul ei. Povestea este interesanta, dar, din pacate, imi da impresia ca nu este scrisa de placere ci pentru un deadline ce trebuia neaparat onorat. Personajele, si ele, mi-au parut intrigante dar mi-au oferit prea putin, as fi vrut ca Murakami sa fi sapat ceva mai mult in interiorul lor.

Ca si in celelalte romane ale sale (din cate am citit), regasim si aici cateva dintre obsesiile autorului…singuratatea, nesiguranta, incercarea de a gasi raspunsuri si de a te gasi pe tine…”In noapte” este intesata de sentimente puternice si sunt recunoscatoare autorului ca sensibilitatea cu care scrie ramane sensibilitate si nu da nicicand in penibil. Sentimentele sunt de multe ori insotite de melodii, care se aud din diverse restaurante si intregesc atmosfera. Eu, in schimb, am fost destul de frustrata cand gaseam mentionata o piesa pe care nu o stiam, pentru ca simteam ca pierd ceva din roman, ca nu pot sa inteleg deplin ceea ce autorul incearca sa imi transmita.

Revenind…desi atatea trairi puternice sunt dezvaluite pe parcursul romanului, acesta imi da impresia ca e prea diluat, nu creaza suspans, tensiuni, nici interioare nici in ceea ce priveste actiunea…

Potentialul autorului se dezvaluie insa si in aceasta carte, chiar daca timid, atat prin incercarea de a uni doua lumi, realul si fantasticul, prin fundalul muzical ce da o nota aparte evenimentelor si prin descrierile detaliate, atat ale persoanelor cat si ale locurilor martore la evenimente, descrieri originale si uneori bizare, ce individualizeaza autorul:

„La trombon canta Curtis Fuller. Cand l-am ascultat prima data am simtit cum mi se desprind solzii de pe ochi.”

„Are pleoapele stranse, ca doi muguri tari in miez de noapte. Doarme adanc.”

Pe restul va las sa le descoperiti singuri…