Pentru mine, „La sud de granita, la vest de soare” este o carte despre obsesie. Nu despre dragoste, nu despre relatii, nu despre vise, ci despre obsesia asupra unui lucru neterminat, care te impiedica sa apreciezi ceea ce ai si sa te daruiesti din nou, cu totul.
Pagina cu pagina, il urmarim pe Hajime din copilarie si pana la maturitate, il vedem prin prisma relatiilor sale, de copil, de adolescent, de adult. Prim prisma relatiilor sale, a iubirilor sale, a obsesiilor sale si, nu in ultimul rand, a greselilor de care este atat de constient.
Surprinzator, pentru mine cel putin, a fost ca iubirea care s-a transformat in obsesie a fost cea de la varsta copilariei, desi la acea varsta acest sentiment inca nu prinsese contur. A prins insa contur, odata cu anii, prin prisma amintirilor despre Shimamoto, pe care Hajime le-a pastrat cu sfintenie.
Hajime, acum la peste 30 de ani, cauta ce n-a avut niciodata, vrea sa regaseasca acea relatie de prietenie si sa aiba, odata cu ea, relatia amoroasa fabricata de-a lungul anilor in mintea sa. Insa putini sunt cei care pot sa redobandeasca ceea ce au avut. Cu atat mai putin sa dobandeasca mai mult decat au avut. Daca 2 oameni se reintalnesc dupa ani de zile, acei ani isi lasa amprenta asupra lor, nu mai pot porni din acelasi punct. Cu greu se pot relega relatii, cu atat mai greu se pot relega relatii care nu au existat cu adevarat niciodata. Relatia din copilarie a ramas aceeasi numai izolata la acel timp si la acei copii, in prezent aceeasi relatie nu mai poate fi refacuta prin reintalnirea celor 2 adulti, care s-au dezvoltat si au crescut dupa alte sisteme de valori, in alte conditii, langa alti oameni.
Desi Hajime a mai avut o relatie in tinerete si are in prezent o familie frumoasa, completa, el tanjeste dupa aceleasi amintiri. Obsesia izvoraste dintr-o relatie neterminata si dintr-o decizie care nu simte ca i-a apartinut intru totul (departarea de Shimamoto).
Si obsesia il face sa isi subestimeze sotia. Toate acele ganduri care ar trebui sa i le fi impartasit si care i-ar fi apropiat mai mult, el si le pastreaza intr-un fel pentru reintalnirea cu Shimamoto.
Iar cand se intalnesc, doi oameni rationali, constienti ca nu pot sa reinnoade o relatie ca si cum anii nu ar fi trecut peste ea, ca si cum fiecare zi ar fi fost petrecuta impreuna, incearca totusi imposibilul. Hajime se indragostestee din nou, dragostea pe care o tinea in el rabufnestte si se revarsa peste Shimamoto, care nu investeste insa totul in aceaasta relatie. O parte din ea, o parte din viata ei din trecut, dar si din prezent, ramane ascunsa, atat pentru noi, cat si pentru Hajime. Iar aceasta aventura nu il face pe Hajime decat sa se gandeasca mai mult la ea si sa o indrageasca mai mult, in comparatie cu viata lui simpla, normala, anosta intr-un fel.
Amandoi sunt gata sa faca sacrificii pentru a-si implini relatia insa in timp ce pentru el sacrificiu inseamna renuntarea la sotia sa si departarea de fetele sale, pentru ea sacrificiul este insasi metoda de implinire a uniunii.
Dar in final, cele doua linii ale vietilor lor se departeaza, dupa ce s-au intersectat si s-au izbit una de alta, acum par divergente, 2 linii care s-au intalnit in trecut, dar care usor usor se departeaza, amintiri care usor usor se estompeaza si dispar.
„Acel ceva special care mă impresionase mai demult s-a dus, constată Hajime. Recunosc şi acum că este dor o melodie frumoasă , dar atât. Nu am de gând să mă agăţ de o melodie frumoasă care nu mai trăieşte.”
bookcritics 