20 de ani in Siberia (Anita Nandris-Cudla)

de Costea Raluca-Gabriela

Cartea pe care doresc sa v-o prezint se intituleaza ,,20 de ani in Siberia” si este scrisa de o simpla bucovineanca – Anita Nandris-Cudla. In ciuda celor doar trei ani de scoala primara, talentul incomparabil al autoarei a fost recunoscut prin premiul acordat cartii – premiul ,,Lucian Blaga” oferit de Academia Romana.

Pentru a fi publicata in 1991 in cadrul editurii  Humanitas, aceasta marturie de valoare a parcurs un drum lung plin de obstacole. Incurajata de fratele ei mai mare, dr.Ion Nandris, Anita asterne cu cuvinte  simple, dar de o plasticitate vizuala remarcabila, intreaga ei suferinta din timpul comunismului intr-un caiet de 360 de pagini. Acest manuscris era singura ei avere dupa ce comunismul i-a luat totul. Indatoririle casnice nu o opresc din a insemna cate un drum parcurs spre lagar, un zambet al copiilor ei dupa ce au mancat sau o lacrima varsata din cauza soartei crude. Insa grijile gospodariei au fost insignifiante in comparatie cu ce ii cere autoarea nepotului ei, Gheorghe Nandris – sa treaca acest manuscris peste granita, in Romania. Comunismul era foarte strict. Nu trebuia sa aduci nici o acuza impotriva lui, iar acest document era o proba evidenta. Dar aceasta,,acuza” a trecut mai departe chiar pe sub nasul lor.

Monica Lovinescu numeste in mod plastic comunismul ,,ciuma secolului”. Iar fii Anitei  il boteaza,,comucidul”. Insa, orice denumire ar avea, comunismul inseamna acelasi lucru: nedreptate, foamete si moarte. Cartea, scrisa intr-o maniera simpla, este o dovada incontestabila a istoriei romanesti, o noua cronica scrisa fonetic moldoveneste, fapt ce denota autenticitate si veridicitate intamplarilor. Albumul de poze precum si lista cu cele 602 persoane deportate de la finalul cartii dau un plus de adevar povestii din carte.

Dupa infatisare, autoarea pare o simpla femeie de la tara, cu trasaturi comune si imbracata cu portul specific bucovinesc. Dar nimeni nu stie ca sub acest ,,ambalaj” simplu se afla o speranta a culturii romanesti. Destinul i-a suras din fericire, deoarece putini oameni aveau sau isi puteau perimite sa aiba fotografii din frageda copilarie in acea perioada grea, a Primului Razboi Mondial, cu atat mai putin oamenii muncitori de la tara.

Anita Nandris-Cudla ascunde printre filele cartii intreaga ei viata – din copilarie si pana in ultimii ani de viata. Insa, cel mai mult pune accent pe experienta sa ingrozitoare din timpul comunismului. Acest ,,jurnal” ne ajuta sa conturam si caracterul autoarei. Grija pentru mama ei este incomensurabila. Desi tanara si pregatita de maritis, aceasta are grija de mama ei bolnava, chiar si in acele momente dureroase cand este deportata, in 1941, impreuna cu familia ei. Modul in care actioneaza in acele clipe tensionate este si mai surprinzator. Scrie un mesaj pe o batista cu un creion chimic imprumutat si il arunca intr-o sticla pe gemusorul vagonului, in speranta ca cineva  il va gasi si va avea grija de mama ei lasata singura in casa. Cine ar fi crezut ca o femeie simpla de la tara poate actiona atat de precoce? Si ca are un spirit de observatie atat de dezvoltat? ,,Cand a inceput sa scoata lumia din casa, sa o incarce pe masini, s-a inceput un zgomot prin sat, de iti paria ca e la sfarsitul lumii. Glasuri de femei bocind, cum bocesc in urma mortului, copii racnind, felurite glasuri, carela piept micuti, care mai marisori.

Cand au inceput sa se traga zori de zi, au inceput si masinile incarcate cu femei, copii si mai cateva bulendre. Se indreptau spre gara Sadagura. Care mai avia putere bocia, care plangia, care numai facia din cap semn de ramas bun.” Se bucura ca familia ei e unita si fratii se ajuta intre ei. Stie putina carte, dar face niste analogii care depasesc chiar si un om invatat. La rugamintile sotului ei de a se intoarce inapoi in sat, in ciuda invaziei muscalilor, ea il paraseste pe fratele sau care se indreapta spre Bucuresti si se intoarce in sat. Cand ia aceasta decizie, o futuna mare se starneste, iar acest semn divin il compara cu intamplarea din legenda Mesterului Manole – cand mesterul se roaga la Dumnezeu sa aduca o ploaie mare pentru a o intoarce pe nevasta sa din drum. In urma deportarii, urmeaza o serie de evenimente ce marcheaza viata sa si a copiilor sai. Foametea, mizeria si frigul lasa urme adanci, atat fizice cat si psihice.

,,Le dam cate o farmatura de pane la copii si ei o tineau in gura si o sugia ca pe o bomboana. Le paria ca asa mai bine au sa-si aline foamia. Se uitau la mine cu niste ochi galisti si plini de lacrimi si-mi spuneau, mama, tare ni-I foame.” Cu credinta in Dumnezeu au reusit sa treaca peste toate acestea, pe parcursul a 20 de ani. 20 DE ANI! de chin, in care au suferit de boli, de dor de pamanturile natale si de foame. M-au emotionat extraordinar intamplarile cu copii care ascundeau pe furis niste cartofi in papuci pentru a-si amagi foamea, cu Anita  care impartea portia ei de paine pentru a fi copiii satuli. Acelasi sentiment de maternitate il regasesc si in ingrijorarea ei pentru fiul mai mare, plecat pe mare pentru a castiga un ban, il regasesc cand Anita carpea sacii pentru a face copiilor de imbracat si in multe alte intamplari care o definesc pe Anita Nandris-Cudla – o mama adevarata.

Dupa aceasta experienta ingrozitoare in Siberia, Anita se intoarce acasa, dar descopera urmele adanci lasate de comunism – casa in care au trait nu le mai apartinea. Patriotismul ce zace in aceasta fiinta o face una din eroinele poporului romanesc, un simbol al rezistentei anticomunismului romanesc. ,,Mergem satul de-a lungul si de-a latul, ma uitam cu atata durere in suflet la fiecare poarta si ma gandiam, oare oi ajunge eu sa am o poarta, o casa; sa deschid fara sa supar pe nimene. Asia ca sa stie orisicine ca tare e scump cuibul tau.”

Langa povestea Anitei, se aminteste de o alta intamplare ce denota dorinta de libertate. ,,Sirul de cruci care se vad si astazi in cimitirul Mahala ne aminteste peste decenii ca setea de libertate este uneori mai mare chiar decat dorinta de a trai. Nu poate fi comparata decat cu al celorlalti tineri care, in decembrie 1989, in  fata armelor, strigau <<Vom muri si vom fi liberi>>. Unii au vazut in acestea un miracol.”

Va recomand sa cititi povestea profunda a Anitei, poveste ce zace in filele acestei carti. Este o marturie de valoare, pe care orice roman ar trebui sa o aiba pe rafturile bibliotecii. Este un document istoric, din perspectiva unei femei patriote si a unei mame grijulii, Anita Nandris Cudla.